Fostul director general al filialei din Sichuan al celui mai mare operator de telefonie mobilă din lume după numărul de abonați China Mobile, Li Hua, a fost condamnat la moarte pentru luare de mită, informează The New York Times.
Li Hua a fost condamnat de către judecătorii Tribunalului Popular din orașul Panzhihua pentru că a luat mită, peste 2,5 milioane de dolari.
Magistrații sunt dispuși să amâne doi ani pedeapsa, dacă în acest timp va da dovadă de bună putere. Astfel, sentința va fi comutată la închisoare pe viață.
În urma anchetei s-a constatat că Li Hua a acceptat mită de la companii locale, iar sumele de bani au fost ulterior returnate, însă nu există o evidență a firmelor implicate.
În același dosar au mai fost anchetate ale șase persoane acuzate de corupție, care se aflau la conducerea companiei China Mobile.