Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe, a transmis că președintele rus Vladimir Putin a lansat o invazie la scară largă asupra țării sale.
„Putin tocmai a lansat o invazie la scară largă asupra Ucrainei. Pașnicele orașe ucrainene sunt acum țintele atacurilor. Acesta este un război de agresiune.
Ucraina se va apăra și va câștiga.
Lumea poate și trebuie să-l oprească pe Putin. Trebuie acționat acum”, a scris Kuleba, pe Twitter.
Joi dimineață, Vladimir Putin a anunțat „o operațiune militară specială” pentru „a proteja” Donbas, regiunea separatistă din estul Ucrainei, a cărei independență a recunoscut-o acum câteva zile.
Toată responsabilitatea pentru o eventuală vărsare de sânge va fi în întregime pe conțiința regimului ucrainean, a mai spus el.
Putin a avertizat că dacă altcineva va interveni în Ucraina, Rusia va reacționa imediat.
Nu a durat mult și în marile orașe ucrainene au început să se audă explozii.
„Președintele Putin a ales războiul premeditat, care va aduce pierderi catastrofale – în vieți umane și suferință.
Rusia singură e responsabilă pentru moartea și distrugerea pe care acest atac le vor aduce și SUA și aliații noștri vor răspunde de o manieră unită și decisivă.