Doi ofițeri de poliție au fost înjunghiați, marți, lângă reședința prezidențială sud-coreeană de la Seul, potrivit Reuters.
Un polițist a fost înjunghiat în stomac și un altul în mâna stângă, după ce au încercat să imobilizeze un bărbat în vârstă de cel puțin 70 de ani care striga în fața complexului prezidențial, relatează agenția sud-coreeană de presă Yonhap.
Cei doi ofițeri au fost duși la spital pentru îngrijiri medicale.
Incidentul a fost confirmat de Agenția metropolitană de poliție de la Seul, care a refuzat să ofere și alte detalii sau să comenteze posibilele cauze care au dus la producerea incidentului.
În același complex își are sediul și Ministerul sud-coreean al apărării.
Postul SBS News a transmis imagini cu un bărbat imobilizat la sol și un cuțit care se afla în apropierea lui.
Președintele Yoon Suk Yeol a decis să mute reședința prezidențială în acest complex anul trecut. Din 1948 și până atunci, șefii statului sud-coreean își desfășuraseră activitatea în așa-numita Casă Albastră.
Zona din fața complexului devine adesea scena unor manifestații politice și proteste.
În acest an, un atacator a înjunghiat mai multe persoane într-o localitate de lângă Seul, rănind 14 persoane la doar câteva zile după ce se produsese un atac chiar în capitală.
Cele două atacuri au șocat Coreea de Sud, o țară recunoscută pentru nivelul de siguranță publică, cu o rată mică de omucideri și un control strict al armelor.