Donald Trump califică drept o „ruşine” ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris

Donald Trump califică drept o „ruşine” ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris
Donald Trump. Sursa foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, a descris luni, 29 iulie, drept o „ruşine” ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris.

„Ceea ce au făcut a fost o ruşine”

„Sunt foarte deschis la minte, dar cred că ceea ce au făcut a fost o ruşine”, a declarat fostul preşedinte american într-un interviu pentru Fox News, citat de AFP.

Întrebat ce fel de ceremonie de deschidere şi-ar dori să vadă la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028, dacă ar fi atunci preşedinte, acesta a precizat că nu vor avea „Cina cea de Taină”.

„Nu vom avea o Cina cea de Taină, aşa cum au făcut-o zilele trecute”, a spus Donald Trump, scrie Agerpres.

Cum au reacționat organizatorii Jocurilor Olimpice 2024, după momentul „Cina cea de Taină”

Amintim că, una dintre secvenţele ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris a stârnit polemici, reprezentând un grup de persoane la masă, este o scenă care a făcut trimitere la „Cina cea de taină”.

Criticați pentru alegerea unuia dintre momentele de la ceremonia de deschidere „Cina cea de Taină” a lui Leonardo Da Vinci, organizatorii Jocurilor Olimpice 2024 au venit cu o primă reacție.

Scena semăna cu cea biblică în care Iisus Hristos și apostolii împărtășesc ultima masă înainte de crucificare numai că la JO au apărut travestiți, un model transsexual și un cântăreț dezbrăcat, costumat în zeul grec al vinului Dionysos.

„E clar că nu am avut nicio intenție să arătăm lipsă de respect față de vreun grup religios. Ceremonia de deschidere a dorit să celebreze toleranța în comunitate. Credem că acest scop a fost atins. Dacă oamenii se simt lezați, chiar ne cerem scuze“, a spus Anne Descamps, directorul de comunicare al JO Paris 2024.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`