Donald Trump, despre primarul Londrei, chiar înainte de a ateriza la marginea orașului: ”Este un ratat desăvârşit”

Donald Trump, despre primarul Londrei, chiar înainte de a ateriza la marginea orașului: ”Este un ratat desăvârşit”
Sursă foto: hepta.ro

Președintele american Donald Trump l-a numit pe Sadiq Khan, primarul Londrei, „un ratat desăvârșit”, după ce edilul a criticat decizia Guvernului britanic de a-l primi într-o vizită de stat pe liderul de la Casa Albă, relatează Reuters preluat de news.ro.

„Sadiq Khan, cel care a făcut o treabă foarte slabă ca primar al Londrei, a fost obraznic faţă de preşedintele Statelor Unite, de departe cel mai important aliat al Regatului Unit.

(…) Este un ratat desăvârşit care ar trebui să se concentreze pe infracţiunile din Londra, nu pe mine”, a scris Trump pe Twitter chiar înainte ca Air Force One să aterizeze pe aeroportul Stansted, în apropiere de Londra.

Așadar, președintele Trump desfășoară o vizită în Marea Britanie, între 3 și 5 iunie, acolo unde va lua parte la mai multe evenimente: prânzul cu Regina Elisabeta, ceai cu Prinţul Charles, un banchet la Palatul Buckingham şi un tur al Westminster Abbey, biserica în care au fost încoronaţi monarhii englezi de peste 1.000 de ani.

Totodată, este de așteptat ca Donald Trump să se pronunțe cu privire la politica internă din arhipelag, și să-și manifeste, astfel, susținerea pentru un succesor la șefia Partidului Conservator care să meargă pe varianta unui Brexit mai dur. Totodată, președintele american va cere o abordare mai dură a Regatului Unit în ceea ce privește China și Huawei.

Ultima oră
21:43 - Diana Buzoianu susține că reprezentanții PSD pregătesc concursuri pentru ocuparea unor posturi-cheie în unele instituții: „Nu vom permite un astfel de teatru de prost gust”
20:57 - Ce se întâmplă cu cafeaua în 2026. De la espresso clasic la băuturi din sfeclă și alge, trendurile care schimbă complet piața
20:11 - Caz șocant în București! O femeie a ajuns în moarte cerebrală după un lifting facial. Familia aduce acuzații grave la adresa medicului estetician
19:26 - Victor Negrescu solicită intervenția UE după incidentul cu drona rusească din România: „Protejarea cetățenilor europeni nu poate fi fragmentată”
18:57 - Anders Fogh Rasmussen: Marea Britanie și Franța ar trebui să conducă o nouă „NATO europeană”, fără ajutor din partea SUA
18:19 - Gabriel Oprea, președintele UMPMV, de Ziua Justiției Militare: „Are un rol deosebit în progresul României”
18:01 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 26 aprilie – 2 mai 2026: energie uriașă, schimbări neașteptate și mesaje karmice pentru zodii (VIDEO)
16:20 - Panică la piscina unui centru medical din Eforie Nord. 15 persoane s-ar fi intoxicat cu clor, iar două au ajuns la spital
15:47 - Nicușor Dan, după drona căzută la Galați: „Cetățenii trebuie să fie în siguranță. Condamn ferm comportamentul Rusiei”
15:17 - Dominic Fritz, după drona căzută la Galați: „Cei care nu pot rosti cuvântul ‘Rusia’ și ‘agresor’ în aceeași propoziție nu sunt patrioți”