Avioanele americane au interceptat pe 4 iulie, două bombardiere ruseşti Tu-95 în apropiere de California, piloții acestora transmițându-le, în mod surprinzător, felicitări de Ziua Independenței, informează CNN.
„Bună dimineaţa, piloţi americani. Suntem aici să vă felicităm cu ocazia Zilei Independenţei”, a fost mesajul transmis de piloții ruși atunci când au fost interceptați, potrivit Comandamentului aerospaţial nord-american (NORAD).
Incidentul nu a fost catalogat drept o amenințare de către reprezentanții NORAD, care au precizat însă că gestul piloților ruși a avut „potenţial destabilizator”, pentru că apropierea bombardierlor ruseşti, care au capacităţi nucleare, nu a fost anunțată.
În aceeaşi zi, alte două bombardiere Tu-95 au fost interceptate în sudul regiunii Alaska.
Niciunul dintre avioanele rusești nu au intrat însă în spațiul aerian american.