Dublu atentat în Afganistan! O persoană a murit și 35 au fost rănite

Dublu atentat în Afganistan! O persoană a murit și 35 au fost rănite
foto: rnews.ro

O persoană a murit și alte 35 au fost rănite grav în urma unor atentate care s-au desfășurat miercuri la Kabul. Acestea au fost revendicate de către talibani.

Primul atac a fost cel mai violent și a fost comis de un kamikaze care se afla la volanul unei mașini-capcană, chiar la porțile postului de poliție PD6, potrivit informațiilor date de purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Najibullah Danish. Acesta a spus că s-au tras focuri de arme după prima explozie.

''Cel de-al doilea atac a fost comis, după cinci minute de la primul, de un kamikaze pieton împotriva unui centru al serviciilor de informații din sud-estul orașului'', a mai explicat purtătorul de cuvânt, potrivit Agerpres.

O sursă anonimă din domeniul securității a spus că autorul atacurilor a fost împușcat atunci când intra în clădire.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabibullah Mujahid, a pus un mesaj pe Twitter prin care a revendicat atacurile și a afirmat că ''au început atacurile împotriva postului de poliție PD6 și a unui important centru de informații la Kabul''.

Tags: