E puțin probabil ca Franța să revină la o viață fără restricții anti-coronavirus înainte de toamna lui 2021. Ce spune un consilier guvernamental

E puțin probabil ca Franța să revină la o viață fără restricții anti-coronavirus înainte de toamna lui 2021. Ce spune un consilier guvernamental
foto: Pixabay

Este puțin probabil ca Franța să revină la o viață normală post-coronavirus înainte de toamna anului viitor, în condițiile în care distribuirea vaccinurilor ar putea dura mai mult decât s-a prevăzut inițial, a declarat un consilier științific guvernamental de rang înalt, vineri, potrivit Reuters.

E puțin probabil ca Franța să revină la o viață fără restricții anti-coronavirus înainte de toamna lui 2021, spune un consilier guvernamental

„Vaccinurile sunt o sursă majoră de speranță, dar dacă te uiți la capabilitățile de vaccinare pe care le avem în Franța și oriunde altundeva în Europa, vom avea nevoie de timp”, a afirmat imunologul Francois Delfraissy, la BFM.

„Producția vaccinurilor va fi mai lentă decât cea prevăzută cu 15 zile sau cu trei săptămâni în urmă”, spune imunologul. „Nu ne vom confrunta cu o lipsă de vaccinuri, dar vom avea ceva care se întinde pe mai mult timp”, a adăugat acesta.

Delfraissy a estimat că, în Franța, există 22 de milioane de persoane mai vulnerabile decât celelalte și că vaccinarea lor ar putea dura până în mai, înainte ca serul să poată fi distribuit și către restul.

Întrebat dacă acest lucru înseamnă că francezii vor continua să se confrunte cu restricții anti-coronavirus în viețile lor de zi cu zi până în toamna anului 2021, el a răspuns: „Mai mult sau mai puțin”.

În Franța, oamenii ar putea începe să primească vaccinul anti-COVID-19 produs de Pfizer și BioNTech în ultima săptămână din decembrie, în scenariul în care Uniunea Europeană îl aprobă săptămâna viitoare, a precizat premierul francez Jean Castex, miercuri.

Directorul sanitar Jerome Salomon a anunțat, joi, că au fost depistate 18.254 de cazuri noi de COVID-19 pe un interval de 24 de ore, într-un maxim absolut ulterior datei de 20 noiembrie.

La nivel global, Franța se situează pe locul 5 ca număr de cazuri confirmate de COVID-19, cu peste 2,42 milioane înregistrate până acum, iar unul dintre cei testați pozitiv pentru noul coronavirus este însuși președintele Emmanuel Macron.

După diagnosticul stabilit de „testele RT-PCR efectuate după apariția primelor simptome”, președintele francez „se va autoizola pentru șapte zile”, dar „va continua să lucreze și să își desfășoare activitățile de la distanță”, a precizat președinția franceză, joi, printr-un comunicat de presă.

„În concordanță cu recomandările sanitare aplicabile pentru toată lumea, Președintele Republicii se va autoizola pentru șapte zile. El va continua să lucreze și să își desfășoare activitățile de la distanță”, a adăugat președinția.