Descoperire șocantă în Italia. O tânără de origine chineză, despre care nu se cunosc foarte multe detalii, a fost găsită de autorități într-o fabrică.
Tânăra a stat 17 ani în captivitate, într-o fabrică clandestină din Lombardia. Fata a trăit în condiţii extrem de greu de imaginat şi nu a avut niciodată acces la educație sau îngrijiri medicale, potrivit fanpage.it.
Fata a fost găsită în urmă cu câteva luni, într-o fabrică de pantofi din municipiul Mazzano, provincia Brescia, în momentul unei razii a poliţiei locale.
Mare lucru nu se știe despre tânără, doar că este de origine chineză, la fel ca și părinții săi, și administratorii fabricii din care a fost eliberată. De asemenea, se mai cunosc informații privind data și locul său de naștere.
Anchetatorii au găsit un singur document, și anume, un certificat de naștere emis pe numele ei, care a fost înregistrat în 2006, la primăria din Rovigo.
De atunci nu mai există nicio informație legată de existeța sa. Nu a urmat nicio școală, dat fiind faptul că nu există certificate școlare care să ateste prezența sa în vreo clasă, nu există certificate medicale pe numele ei, nici prieteni sau rude care să dea detalii despre ea.
Singura rudă pe care o cunoaște fata este mama sa, tot de origine chineză, și muncitoare în fabrica din Brescia. Cele două și-au petrecut întreaga existență deplasându-se timp de peste 17 ani între numeroase fabrici-fantomă din Veneto și Lombardia.
Se pare că în aceste locuri, muncitorii lucrează zi și noapte în condiţii inumane, fără a ieși vreodată afară şi dorm pe saltele improvizate, pe podele, în subsoluri sau mansarde.
După ce a fost găsită de autorități, tânăra a ajuns în mâinile Poliției din Brescia și ale tribunalului local, care se ocupă de emiterea unui permis de ședere și a documentelor necesare pentru ca ea să-și poată găsi un loc de muncă și să ăși trăiască viața în libertate.