Kamala Harris plănuise să confrunte, să verifice faptele și să îl întrebe direct pe Donald Trump care e adevărul chiar în timp ce acesta urma să vorbească în timpul dezbaterii lor de săptămâna viitoare. Dar cu regulile tocmai schimbate care-i opresc pe candidați din comentarii atunci când vorbesc adversarii lor, oficialii de campanie au spus că oamenii care se ocupă de campania Harris se chinuie să-și refacă strategia.
Patru oficiali ai campaniei Harris au susținut că aceasta va fi „legată la mâini” chiar de regulile care au fost negociate de echipa președintelui Joe Biden la începutul acestei veri.
Unii democrați resping aceste calcule dar alții spun că schimbarea regulilor și experiența ei limitată în dezbaterile și interviurile privind alegerile generale naționale de când a devenit candidatul partidului ei ar putea afecta performanța dezbaterilor lui Harris.
Consilierul principal al Trump, Jason Miller, a spus că tabăra acestuia este bucuroasă că echipa lui Harris „a acceptat în sfârșit regulile deja convenite ale dezbaterii”.
Unii dintre consilierii Kamalei Harris spun că vicepreședintele moștenește niște reguli care mai mult o încurcă decât o ajută, potrivit unei persoane familiarizate cu gândirea echipei Harris, citată de Politico.
Asta pentru că ei o consideră mai puternică decât era Biden. „E un set prost de reguli scrise pentru cineva care trebuia protejat, care nu ar fi trebuit niciodată să ajungă pe scena unei dezbateri”, a adăugat strategul național democrat. „Și acum au rămas blocați cu asta.”
Dar unii democrați cred că microfoanele dezactivate nu vor avea mare impact asupra dezbaterii.
Strategul democrat James Carville a spus că regulile înseamnă că, deși Harris nu va putea să-l întrerupă pe Trump, nici el nu va putea să vorbească peste ea. În general, a spus el, așteptările lui pentru Harris sunt mari.
La începutul acestei veri, Harris începuse deja să se pregătească pentru ceea ce era o dezbatere, înainte ca Biden să se retragă din cursă. Dar miza este acum dramatic mai mare pentru Harris, care a crescut în sondajele publice și private, dar este încă puțin cunoscută alegătorilor.