Elveția se alătură statelor care au aprobat vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer/BioNTech

Elveția se alătură statelor care au aprobat vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer/BioNTech

Recent, și Elveția a aprobat vaccinul COVID-19 dezvoltat de Pfizer/BioNTech. Autoritatea de reglementare sanitară Swissmedic a anunțat aprobarea vaccinului „după o examinare atentă de către echipe de experți”.

Vaccinul COVID-19 dezvoltat de Pfizer/BioNTech, aprobat de Elveția

Autoritatea nu a precizat totuși când vor începe vaccinările în Elveția.

Directorul Swissmedic, Raimund Bruhin, a declarat că „siguranța pacienților este o condiție necesară în special în ceea ce privește aprobarea vaccinurilor”.

Aprobarea din Elveția vine la scurt timp după ce Marea Britanie, Canada, Statele Unite și alte țări au permis deja utilizarea vaccinului în țările respective.

Mai multe state utilizează deja vaccinul oferit de Pfizer/BioNTech

Regatul Unit a devenit prima țară din lume care autorizează vaccinul anti-coronavirus de la Pfizer și BioNTech pentru utilizare pe scară largă, transmite BBC.MHRA, autoritatea britanică de reglementare în sector, susține că injecția, care oferă o protecție de 95% împotriva bolii COVID-19, este sigură pentru a fi distribuită.

Marea Britanie a comandat deja 40 de milioane de doze – suficient pentru a vaccina 20 de milioane de persoane, cu câte două injecții pentru fiecare. Acesta este cel mai rapid vaccin care s-a transformat vreodată din concept în realitate, cu doar 10 luni pentru parcurgerea unor pași de dezvoltare care adesea se întind pe un deceniu.

Apoi, Canada a devenit a doua țară care aprobăvaccinul anti-Covid produs de compania Pfizer. Autoritățile din Canada susțin că vaccinuleste ”sigur, eficient și de bunăcalitate”,conform Sky News.

„Eficacitatea vaccinului a fost determinată la aproximativ 95%. Vaccinul a fost tolerat bine de participanți și nu există îngrijorări importante privind sănătatea. Evaluarea beneficii-risc pentru vaccinul anti-COVID-19 Pfizer-BioNTech este considerată favorabilă”, a anunțat Health Canada, autoritatea de reglementare sanitară din această țară.

Și Arabia Saudită a aprobat joi utilizarea noului vaccin coronavirus Pfizer-BioNTech, devenind astfel a doua țară din Golf, după Bahrain, care permite utilizarea medicamentului, exemplu urmat și de Singapore sau SUA. Administraţia pentru Medicamente şi Alimente a anunţat vineri că a autorizat primul vaccin împotriva COVID-19 pentru utilizare de urgenţă în SUA, acesta reprezentând un pas major în stoparea pandemiei, iar potenţialele beneficii ale vaccinăriisunt mai importante decât eventualele efecte adverse.

Vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Pfizer și BioNTech este un vaccin de tip nou, intitulat mARN, care folosește un fragment micuț de cod genetic din virusul pandemic pentru a învăța corpul cum să lupte împotriva acestei boli infecțioase și să construiască imunitate.

Niciun vaccin de tip mARN nu a mai fost aprobat pentru utilizare la om până acum, deși diferite persoane au mai primit seruri de acest gen în cadrul studiilor clinice.

Vaccinul anti-COVID produs Pfizer/BioNTech, în România între Crăciun și Revelion

Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) are în vedere primireaserului dezvoltat de BioNTech și Pfizer între 26 și31 decembrie 2020. Printr-un comunicat de presă, CNCAV a anunțat principalele activități din cadrul Strategiei de Vaccinare împotriva COVID-19 desfășurate în perioada imediat următoare.

„Luând în considerare că Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat data de 23 decembrie 2020 ca dată probabilă pentru acordarea autorizației condiționate de punere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19 produs de BioNTech și Pfizer, CNCAV are în vedere primirea vaccinului în România în perioada 26-31 decembrie 2020”, se arată în același comunicat de presă.

în România, centrul național de primire și stocare al dozelor de vaccin este Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București.Dozele de vaccin alocate primei tranșe „simbolice” vor fi alocate pentru vaccinarea personalului medical din cele 10 unități medicale de fază I:

  1. Brașov – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase;
  2. București – Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“;
  3. București – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș“ (inclusiv secția externă modulară Pipera);
  4. Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Cluj-Napoca;
  5. Constanța- Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Constanța;
  6. Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș“, Craiova;
  7. Iași – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase;
  8. Maramureș – Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr Nicolae Rustea”, Baia Mare;
  9. Suceava – Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava;
  10. Timiș – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș“, Timișoara (inclusiv secția exterioară a acestui spital – secția clinică de recuperare cardiovasculară – din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara).

Și președintele României, Klaus Iohannis, a oferit detaliile referitoare la campania de vaccinare anti-COVID din România:

„Există o șansă mare ca primul vaccin să fie aprobat de Autoritatea Europeană chiar înainte de Crăciun, iar între Crăciun și Revelion să fie distribuită prima șarjă, aproximativ 10.000 de doze. Va fi o tranșă simbolică, pentru începerea simbolică a vaccinării. 10.000 de doze ajung pentru 5000 de persoane. Următoarea tranșă este așteptată în ianuarie și va fi folosită în principal pentru a vaccina tot personalul medical, inclusiv din azilele de bătrâni, și persoanele care fac parte din grupele mari de risc”, a declarat șeful statului, care a mai punctat faptul că „această campanie este bine pregătită”.