Eroii se descurcă în orice situație. Trei paramedici au fost chemați la o gravidă ce prezenta dureri abdominale. Ce a urmat întrece toate așteptările

Eroii se descurcă în orice situație. Trei paramedici au fost chemați la o gravidă ce prezenta dureri abdominale. Ce a urmat întrece toate așteptările
FOTO: Facebook: MAI

O echipă de paramedici a avut parte de una dintre cele mai frumoase, dar mai ales inedite experiențe din carieră. Trei bărbați, cu experiență în salvarea oameniilor din situații cu totul și cu totul speciale au participat la o intervenție care le-a schimbat viață, dar care le-a adus și un anumit nivel de satisfacție, greu de egalat.

Echipa formată din Sami, Dan și Ionuț a fost chemată la o gradivă în comuna Șopteriu, deși o ambulanță era deja pe drum. Cei trei bărbați au preluat femeia însărcinată, însă după nici 10 kilometri au fost nevoiți să oprească. Împreună au asistat la nașterea bebelușului, demonstrând că eroii se descurcă în orice situație:

„Alarma a sunat acum 4 ore.

– Mergeți în comuna Șopteriu. O gravidă prezintă dureri abdominale și contracții. A plecat și ambulanța, dar voi sunteți mult mai aproape. Vă rugăm să ținem legătura permanent.

Imediat, echipajul de paramedici de la Punctul de Lucru Lechința a plecat către locul indicat.

În cei doi ani de când formează această echipă, Sami, Dan și Ionuț au participat la numeroase intervenții, dar niciodată nu au fost solicitați pentru o gravidă.

În câteva minute, salvatorii erau la adresa femeii. Și-au dat seama că nu mai avea mult până va naște și au plecat în grabă spre maternitatea din Bistrița.

După numai 10 kilometri, Dan, aflat lîngă pacientă, a deschis geamul care facea legătura cu cabina mașinii.

– Sami, cred că trebuie să oprești. Femeia va naște.

Sami l-a privit pe Ionuț și și-a dat seama din priviri că și pentru el era o premieră, apoi a pus mâna pe stație și a anunțat la dispecerat.

– Noi ne-am oprit la kilometru 10. Nu avem cum să continuăm. Femeia va naște.

– Ați mai făcut așa ceva?

– Nu, nu, dar ne descurcăm… Singura rugăminte, să indicați medicului de pe ambulanță unde suntem.

– Vă ținem pumnii!

Cei trei paramedici au trecut în ambulanță și au început să aplice protocolul pe care îl știau pentru astfel de cazuri.

După un timp, ușa mașinii SMURD a fost deschisă din exterior de medicul care ajunsese la ei.

– Cum este? a întrebat el.

– E băiat, i-a răspuns Sami, care ținea în brațe un bebeluș perfect sănătos.

Medicul s-a asigurat că totul este bine

– V-ați descurcat de minune! Felicitări!

În timp ce se deplasau către maternitate, Sami a luat stația pentru a anunța la dispecerat.

– Noi mergem spre maternitate. Suntem bine toți 5!

– Care 5?

– Păi, eu, Ionuț, Dan, mama copilului și Andrei.

– Cine e Andrei?

– Băiatul care tocmai s-a născut. Așa îl va chema.

– Bravo, băieți! Vă așteptăm la bază!

Sami, alături de cei doi tineri salvatori, colegi de promoție în anul 2018 ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă Boldești, ne-au spus că este cea mai intensă misiune la care au participat și că își găsesc cu greu cuvintele să descrie ce simt. La această oră, undeva în județul Bistrița-Năsăud, trei salvatori sunt împliniți și fericiți… au adus pe lume un copil! Felicitări, dragi colegi, și tură ușoară! Cu respect!”, este povestea publicată pe contul de Facebook al MAI.

Alarma a sunat acum 4 ore. – Mergeți în localitatea Șopteriu. O gravidă prezintă dureri abdominale și contracții. A…

Publicată de Ministerul Afacerilor Interne, Romania peVineri, 6 noiembrie 2020

Urmăriți B1TV.ro și pe
`