Șefii de stat și de guvern din Europa au numit-o, vineri, în mod oficial, pe Chrstine Lagarde, fostă directoare a Fondului Monetar Internațional, la șefia Băncii Centrale Europene, devenind astfel prima femeie din istorie care ocupă această funcție.
„Mulțumirile mele sincere către liderii europeni, pentru că m-au numit în funcția de președinte BCE, începând din 1 noiembrie 2019. Este o onoare pentru mine să-l succed pe Mario Draghi. Abia aștept să lucrez cu stafful talentat al BCE și să păstrăm prețuri stabile și bănci sigure în zona euro”, a scris Christine Lagarde, pe Twitter.
Consiliul European, reunit la Bruxelles, a oficializat astfel înlocuirea italianului Mario Draghi de la 1 noiembrie „într-un mandat care nu poate fi prelungit de opt ani”, arată un comunicat, potrivit AFP citată de news.ro.
Lagarde, care a condus cabinetul american Baker McKenzie până în 2005, a fost numită de către Nicolas Sarkozy la Ministerul Comerţului Exterior, iar apoi al Finanţelor până în 2011, după care a preluat frâiele FMI, în urma demisiei lui Dominique Strauss-Kahn (DSK).
My sincere thanks to European leaders for appointing me as President of the @ecb from 1 November 2019. It is an honour to succeed Mario Draghi. I am looking forward to working with the ECB’s talented staff to keep euro area prices stable and banks safe. pic.twitter.com/IkkKrKBBHn
— Christine Lagarde (@Lagarde) 18 octombrie 2019