Eurodeputatul Eugen Tomac, liderul PMP, a comentat declarațiile făcute de președintele Joe Biden la Varșovia, marți, la Știrile B1 TV prezentate de Aneta Sângeorzan, și s-a arătat de părere că liderul american a transmis „un semnal cât se poate de puternic și de clar pentru Putin – să își ia gândul de la Republica Moldova, pentru că Republica Moldova va fi susținută necondiționat de Statele Unite, de Uniunea Europeană, de NATO”.
Întrebat ce semnal a dat Joe Biden prin discursul de marți, eurodeputatul român a explicat: „Un semnal cât se poate de puternic și de clar pentru Putin – să își ia gândul de la Republica Moldova, pentru că Republica Moldova va fi susținută necondiționat de Statele Unite, de Uniunea Europeană, de NATO. Asta trebuie să înțeleagă Putin, care astăzi și-a denunțat propria strategie de politică externă și, evident, cu trimitere directă inclusiv la Republica Moldova, pentru că prin acea strategie se recunoștea suveranitatea și integritatea Republicii Moldova în ceea ce privește conflictul transnistrean”.
„Practic, Putin a fost pus într-o situație defensivă după vizita (lui Joe Biden, n.r.) de ieri de la Kiev și vedem că astăzi, prin discursul pe care l-a avut (Vladimir Putin, n.r.), n-a reușit nici măcar proprii susținători să și-i convingă. A avut un discurs tipic unui lider sovietic depășit de vremuri. În schimb, președintele Biden a reușit să adune toată lumea civilizată, tot Occidentul, în jurul Republicii Moldova și în jurul Ucrainei, ceea ce este fără precedent și este extrem de important pentru românii de peste Prut, pentru că intrăm într-o nouă eră”, a adăugat Eugen Tomac.
Întrebat cât de important este mesajul pentru Maia Sandu, el a spus: „Președintele Biden este cel care a anunțat că Putin va invada Ucraina, încă din noiembrie 2021. Nimeni nu a crezut acest lucru. Prin acest mesaj de încurajare și de susținere pentru Republica Moldova, prin aceste afirmații calde și extrem de prietenoase la adresa președintei Maia Sandu, cu care, de altfel, m-am întâlnit ieri eu și ceilalți colegi europarlamentari care am vizitat Republica Moldova, transmite prin asta un semnal extrem, extrem de puternic – Maia Sandu, suntem lângă Republica Moldova, aplaudați-o pe lidera de la Chișinău, pentru că are nevoie de susținerea noastră necondiționată. Un mesaj mai puternic de atât nu putea exista și evident că toate acestea se întâmplă în contextul multiplelor provocări pe care Rusia le face în Republica Moldova”.
Întrebat dacă e de părere că vor mai avea loc provocări în Republica Moldova, Eugen Tomac a afirmat: „Evident, numai dacă ne uitam la declarațiile făcute de Lavrov în urmă cu o săptămână, prin care transmitea mesaje extrem de agresive la adresa guvernului proaspăt instalat la Chișinău, spunând că nu are încredere în guvernul de la Chișinău pentru că toți miniștrii sunt și cetățeni români”.
„Evident că toate aceste remarci au o notă extrem de agresivă și cu substrat și subînțeles în stilul Moscovei și tocmai de aceea nivelul de alertă este extrem de ridicat în Republica Moldova și oamenii sunt destul de îngrijorați pentru că știu că Rusia, de 31 de ani, ține pe teritoriul Republicii Moldova, în mod ilegal, o prezență militară a sa”, a mai spus eurodeputatul PMP.