Experți ruși anunță că Siria nu va fi atacată înainte summitul G-20 de la Sankt Petersburg

Experți ruși anunță că Siria nu va fi atacată înainte summitul G-20 de la Sankt Petersburg
Siria nu va fi atacată înainte de summitul G-20 care va avea loc pe 5-6 septembrie la Sankt Petersburg, au afirmat experţi ruşi, care consideră că retorica unor ţări occidentale pare pentru moment mai degrabă...

Siria nu va fi atacată înainte de summitul G-20 care va avea loc pe 5-6 septembrie la Sankt Petersburg, au afirmat experţi ruşi, care consideră că retorica unor ţări occidentale pare pentru moment mai degrabă un joc de muşchi, relatează joi agenţia RIA Novosti.

Conflictul sirian, care durează de peste doi ani, s-a agravat din nou pe 21 august când presa a relatat despre folosirea armei chimice de către armata guvernamentală la periferia Damascului, provocând numeroşi morţi. Autorităţile au dezminţit aceste acuzaţii, după care ţările NATO au început în mod deschis să evoce o eventuală ingerinţă în conflictul sirian şi un atac asupra Siriei fără autorizaţia Consiliului de Securitate al ONU.

În opinia lui Vladimir Sotnikov, expert al Centrului de securitate internaţională al Institutului de economie mondială şi relaţii internaţionale din Moscova şi al Institutului de studii orientale al Academiei de Ştiinţe a Rusiei, o soluţie paşnică la conflictul sirian este acum aproape imposibilă.

”Aparent, ţările occidentale au decis deja să atace şi acest atac va fi probabil limitat, fără o acţiune terestră. În ceea ce priveşte debutul operaţiunilor, cred că el va surveni ceva mai târziu”, a declarat joi Sotnikov pentru RIA Novosti. ”Am impresia că atacul nu va avea loc înainte de summitul G-20 şi de întâlnirea Putin-Obama”, a adăugat expertul rus, care a estimat că situaţia este dificilă şi tensionată în ansamblu şi că, în caz de atac, unele ţări ar putea boicota G-20.

Diplomatul Piotr Stegni, membru al Consiliului rus pentru afaceri internaţionale, nu face pronosticuri în legătură cu probabilitatea unui atac împotriva Siriei în cursul nopţii de joi spre vineri, momentul acţiunii anunţat de presa occidentală care s-a referit doar la sursele sale.

”Am impresia că este vorba pentru moment de avertismente, de un război al nervilor, de un joc de muşchi, cu toate că forţe importante au fost masate în apropiere de un eventual teatru de operaţiuni în Siria. Totuşi, a ataca Siria în timp ce experţii ONU, aflaţi în prezent la Damasc, nu şi-au încheiat activitatea pare foarte îndoielnic, îndeosebi în sens moral”, a declarat Stegni.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`