Fenomen neobișnuit, observat pentru prima dată în stratosfera Terrei

Fenomen neobișnuit, observat pentru prima dată în stratosfera Terrei

Astronomii NASA au descoperit recent în stratosfera pământului o schimbare bizară a vântului pe care nu au identificat-o timp de 60 de ani, de când se fac măsurători. Fenomenul, numit ”oscilația cvasi-binală” afectează, în timp ce se produce, cantitatea de ozon de la nivelul Ecuatorului, potrivit Descoperă.ro

Acesta nu a produs un impact imediat asupra climatului de pe Terra, însă oameniiștiință nu știu cauza provocării lui, nici dacă acesta se va mai repeta sau dacă va cauza efecte. Totuși, ei presupun că evenimentul s-a produs fie ca urmare a declanşării uraganului ElNiño, în perioada 2015-2016, fie ca urmare a creşterii temperaturii la nivel global.

,,Oscilaţia cvasi-bienală are loc în stratosferă de foarte mult timp. Dacă ea nu se va mai întâmpla, va trebui să ne îngrijorăm pentru ceea ce s-a produs în interiorul planetei", afirmă Paul Newman, cercetător-şef la Centrul Aerospaţial Goddard al NASA.

Vânturile din stratosfera tropicală circulă alternativ, atât spre est, cât și spre vest, în cadrul unui ciclu care se repetă la un interval de 2 ani. Vântul de vest se formează în zona superioară a stratosferei și coboară, în mod treptat, spre zona inferioară a acesteia. În acest timp, ele sunt înlocuite cu vânturile de est, care, fac loc celor de vest care urmează.

Oscilația cvasi-bienală se reptă la fiecare 28 de luni și are o influențăp semnificativă asupra condițiilor din stratosfera Terrei. Cantitatea de ozon de la Ecuator se schimbă cu aproximativ 10 % între intensitățiile maxime ale oscilațiilor vânturilor de est și de vest. Mai mult, oscilația produsp la nivelul stratosferei are un impact însemnat asupra epuizării stratului de ozon polar.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`