Flossie a intrat în Cartea Recordurilor. Cea mai bătrână pisică din lume are aproape 27 de ani: „Ştiam de la început că este specială” (VIDEO)

Flossie a intrat în Cartea Recordurilor. Cea mai bătrână pisică din lume are aproape 27 de ani: „Ştiam de la început că este specială” (VIDEO)
Sursa Foto: Captură Video/ Facebook/ Guinness World Records

Guinness World Records şi organizaţia caritabilă Cats Protection au recunoscut-o pe Flossie, născută în 1995, ca fiind cea mai bătrână pisică în viaţă din lume, relatează CNN, citată de News.ro.

Cea mai bătrână pisică din lume are aproape 27 de ani

În vârstă de aproape 27 de ani, care este echivalentul felin al vârstei de 120 de ani umani. Flossie a primit joi recunoaşterea oficială din partea Guinness World Records, la vârsta record de 26 de ani şi 329 de zile, potrivit unui comunicat de presă.

Cu toate că nu vede așa bine şi este surdă, se pare că pisica este sănătoasă.

„Ştiam de la început că Flossie este o pisică specială, dar nu mi-am imaginat că îmi voi împărţi casa cu un deţinător al recordului mondial”, a declarat proprietarul Vicki Green, care a adoptat-o ​​după ce aceasta a fost predată în august unei organizaţii de caritate pentru pisici.

„Este atât de afectuoasă şi jucăuşă, mai ales dulce când îţi aminteşti câţi ani are”, a adăugat stăpâna.

În primele câteva luni de viaţă Flossie a stat în mai multe case de când a trăit ca pisică fără stăpân în apropierea spitalului Merseyside din Liverpool, nord-vestul Angliei.

Ulterior a fost adoptată de un angajat al spitalului, alături de care a locuit 10 ani înainte de a muri proprietarul. Pisica a fost luată de sora răposatului ei proprietar, iar după 14 ani, al doilea proprietar a murit și el.

Flossie a stat cu fiul femeii timp de trei ani, până când situaţia acestuia l-a forţat să o dea voluntarilor de la Cats Protection.

Am fost uluiţi când am văzut că documentele veterinare ale lui Flossie au arătat că are 27 de ani”, a declarat Naomi Rosling, coordonatorul sucursalei organizaţiei de caritate.

Acum, proprietarii de pisici preferă să adopte o pisică mult mai tânără, animalele în vârstă îşi trăiesc adesea ultimele zile în adăposturi.

„Întotdeauna mi-am dorit să ofer pisicilor mai în vârstă o viaţă confortabilă”, a declarat proprietarul Vicki Green.

Cea mai bătrână pisică care a trăit vreodată, Crème Puff, a ajuns la vârsta de 38 de ani şi trei zile. A murit pe 6 august 2005.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`