Fostul ministru austriac de externe Karin Kneissl, care a dansat cu Putin la propria nuntă, lucrează la Russia Today

Fostul ministru austriac de externe Karin Kneissl, care a dansat cu Putin la propria nuntă, lucrează  la Russia Today
sursa foto: Hepta/ Sputnik / Alexei Druzhinin

Fostul ministru austriac de externe, Karin Kneissl, care s-a remarcat în vara anului 2018 după ce l-a avut la nunta ei drept invitat special pe președintele Rusiei Vladimir Putin a ajuns să lucreze în presa rusă, la Russia Today.

Kneissl, care a dansat cu Putin la nunta sa din 2018, este acum autoarea articolelor publicate de RT, a anunțat redactorul-șef Margarita Simonjan pe Twitter.

Kneissl a comentat evoluția și viitorul industriei auto în perioadele pandemiei de COVID-19. În tweet-ul lui Simonjan au existat în principal critici ale personalului, inclusiv îndoieli cu privire la faptul că Kneissl a fost un bun autor.

„Exact fostul ministru austriac de externe Karin Kneissl, la nunta căreia a dansat Putin, va scrie acum coloane pentru noi”, redactorul-șef al RT, Margarita Simonjan, a comentat vineri publicarea unui text de Kneissl despre criza coronei și industria auto.

După publicarea unui material jurnalistic n calitate de autor invitat, Karin Kneissl a fost prezentată de RT drept nou autor. Kneissl a subliniat pentru APA sâmbătă dimineața că nu dorește să comenteze în mod regulat pentru RT, ci doar să își folosească expertiza pe anumite teme.

În vara anului 2018, președintele rus Vladimit Putin a fost invitatul de onoare curtat de Karin Kneissl care exercita mandatul de ministru de externe.

„Președintele rus s-a înclinat înaintea mea și am răspuns la acest gest.”, a comentat Kneissl, sugerând că a dansat cu Vladimir Putin, la invitația acestuia.

sursa foto: Hepta/ Sputnik / Alexei Druzhinin

Karin Kneissl criticată după ce l-a avut invitat pe Vladimir Putin la propria nuntă

Karin Kneissl a fost asupru criticată după ce a dansat braț la braț cu preşedintele rus Vladimir Putin la nunta ei din vara anului 2018. Presa a atacat-o atunci virulent pe fosta șefă a diplomației austriece pentru faptul că a permis unui echipaj de filmare rusesc să fie singurul reprezentant al mass-media iar nunta ei să devină astfel pretext pentru propaganda rusă.

„Întregul episod ar fi putut fi relativ blând pentru Kneissl și Austria dacă ministrul ar fi dat dovadă de judecată înainte și în timpul nunții. În schimb, vizita lui Putin în sudul Styriei a devenit pentru Kneissl un accident nuclear și a ruinat-o politic.

Nu ar fi trebuit niciodată să permită unui echipaj de filmare rusesc să fie singurul reprezentant al mass-media, trimițând astfel în întreaga lume imagini cu nunta împachetate ca un film de propagandă pentru Putin”, comenta derstandard.at. evenimentul.

De asemenea, gestul prin care a făcut o reverenţă în faţa preşedintelui rus este văzut ca o „ruşine” diplomatică şi aspru criticat de presa austrică.

Cine este fostul ministru austriac de externe Karin Kneissl

Karin Kneissl este diplomat, jurnalist și politician independent austriac, care a ocupat funcția de ministru al afacerilor externe între 2017 și 2019. Este expertă în Orientul Mijlociu și a fost lector înainte de a-și asuma poziția guvernamentală la invitația cancelarul Sebastian Kurz.

Kneissl a fost nominalizată de FPÖ ca membru tehnocrat pentru funcția de ministru de externe al Austriei în guvernul lui Sebastian Kurz. Kneissl este a treia femeie care deține această funcție.

În august 2018, s-a căsătorit cu antreprenorul Wolfgang Meilinger, în vârstă de 54 de ani, la o ceremonie în micul oraș Gamlitz, în apropierea graniței cu Slovenia. Președintele rus Vladimir Putin a participat la nunta ei.