Postul american de televiziune Fox News și-a cerut scuze după ce a difuzat afirmaţii ale unor comentatori care au spus că în Europa există zone în afara legii, interzise persoanelor care nu sunt musulmane. Declarațiile au fost făcute în umr atacurilor din Franța, relatează AFP.
Un comentator şi un jurnalist al postului au afirmat că în Franţa şi Marea Britanie există zone în care nemusulmanii nu sunt autorizaţi să pătrundă şi în care poliţia nu intră.
La 11 ianuarie, comentatorul Steven Emerson a declarat pentru Fox News, într-o discuţie despre multiculturalismul din Marea Britenie că „există oraşe întregi, ca Birmingham, care sunt în totalitate musulmane, în care nemusulmanii pur şi simplu nu se duc”.
În urma acestei afirmații, Steven Emerson a fost catalogat „perfect idiot” de către premierul britanic David Cameron.
Săptămâna trecută, un jurnalist al postului, Nolan Peterson, a declarat la rândul său, susţinându-şi afirmaţiile cu hărţi, că la Paris există zone în afara legii interzise persoanelor care nu sunt musulmane şi în care poliţia nu pune piciorul.
Fax News a prezentat scuze în mai multe rânduri, în urma unui scandal iscat pe rețelele de socializare.
”Săptămâna trecută am făcut erori regretabile, pe post, cu privire la populaţia musulmană din Europa”, a reafirmat duminică jurnalista Julie Banderas.
„Există anumite zone de mare infracţionalitate în Europa, la fel ca în Statele Unite şi în alte ţări, unde poliţia şi oamenii intră cu prudenţă”, a nuanţat postul.