Germania pregătește o lege prin care să reglementeze migraţia în sensul încurajării venirii lucrătorilor calificaţi în sectoarele marcate de acest deficit, în contextul în care se lovește de cea mai mare criză a forței de muncă din istoria recentă.
“Ne trebuie o lege pentru migraţia lucrătorului calificat (…) Sunt prea multe posturi vacante şi prea puţini lucrători calificaţi pentru a le acoperi”, a declarat şeful Agenţiei Federale a Forţei de Muncă germane, Detlef Scheele, scrie Agerpres.
Deşi în ultimii ani în Germania au sosit peste un milion de migranţi din afara Europei, aceştia nu au acoperit sectoarele deficitare în forţă de muncă, mulţi dintre ei neavând calificările cerute sau capacitatea de a se integra.
“Nu vom putea completa golul doar cu germani şi cu străini veniţi din ţări ale UE”, a adăugat oficialul german, cerând ca legea la care face referire să sistematizeze regulile privind acceptarea migranţilor, astfel încât să fie privilegiată primirea acelor migranţi care au calificări utile economiei germane.
Coaliţia guvernamentală reconstituită din creştin-democraţi şi social-democraţi a inclus în acordul de guvernare o dispoziţie privind elaborarea unei legi a lucrătorului imigrant calificat, “care să soluţioneze într-un mod nou şi transparent nevoia crescândă de forţă de muncă specializată printr-o nouă abordare a migraţiei”. Potrivit deputatei social-democrate Eva Heogl, formaţiunea acesteia a cerut adoptarea rapidă a unei asemenea legi.
Numărul locurilor de muncă vacante în Germania a atins un nivel record în primul trimestru din 2018, se arată într-un raport publicat, săptămâna trecută, de Institutul pentru cercetarea forţei de muncă (IAB). În primele trei luni din acest an existau 1,19 milioane locuri de muncă neocupate la nivel naţional – cel mai ridicat nivel de după reunificarea Germaniei, în 1990.