Regina Camilla este o mare iubitoare de câini, iar în urmă cu patru luni, câinele său, Beth, a murit din cauza unei tumori, dar acum a decis să își aline durere.
Regina Camilla este implicată în foarte multe proiecte legate de bunăstrarea câinilor și participă la toate evenimentele de profil, conform Cancan.
În plus, este și deținătoarea adăpostului Battersea pentru câini și pisici din Londra, care se ocupă atât de îngrijirea animalelor, cât și de salvarea și de procesul de adopție al acestora.
Soția regelui Charles a adoptat-o pe Beth, în 2011, un pui de trei luni din rasa Jack Russel Terrier, iar după un an a mai luat un câine metis de talie mică pe care l-a găsit într-un parc.
Beth avea 13 ani, anul trecut, când a fost diagnosticată cu o tumoare. Cățelul nu se mai simțea bine, iar regina Camilla a decis să îi curme suferința și să îl eutanasieze, decizie care a devastat-o pe regină.
Acum, la patru luni de când a rămas fără cel mai bun prieten, regina Camilla a decis să își ia un alt câine.
„Vreau să știți că am un cățel nou care are opt săptămâni. Ce rasă este? Are un pic din toate. Este un câine adoptat și se numește Moley, pentru că seamănă cu o cârtiţă”, a mărturisit Camilla.
Monarhii au trait amândoi înconjurați de câini, ceea ce îi face să fie mari iubitori ai patrupezilor. Iubirea reginei Camilla pentru câini s-a văzut chiar și în timpul încoronării, având câini brodați pe rochie.
Regina Camilla susține financiar, de peste un deceniu, asociațiile care pregătesc câinii pentru misiunile de salvare și continuă să susțină ideea salvării câinilor vagabonzi.
„Niciun câine nu trebuie să fie singur pe străzi. Toți merită un cămin în care să trăiască fericiți alături de oameni”, susține Camilla.