Numărul posturilor de televiziune cu acoperire națională din Grecia va scădea de la opt la patru după o licitație ”cu cântec” organizată de Guvern pentru licențele TV, informează The Guardian. În vreme ce Executivul consideră că măsura va lovi în corupția de pe piața media, opoziția consideră că acesta este un atac la adresa libertății de exprimare.
Guvernul de la Atena a organizat o licitație în urma căreia au fost acordate doar patru licențe de televiziune națională. Pentru prima dată, acesta a cerut și bani și a strâns 246 de milioane de euro.
Executivul condus de Alexis Tsipras consideră că astfel corupția din media se va diminua, domeniul va fi mai bine reglementat, iar canalele noi îi vor informa mai obiectiv pe eleni pentru că nu vor mai depinde de legăturile patronilor cu politicienii.
În schimb, proprietarii media și opoziția susțin că această măsură este menită să întărească influența Guvernului asupra pieței TV prin alegerea doar a posturilor prietene. Prin urmare, libertatea de exprimare și cea de informare ar fi serios afectate.
Transmisia posturilor fără licență va fi blocată în 90 de zile. Printre posturile perdante se numără unele de mare audiență precum Alpha și Star, dar și cea mai veche televiziune privată din Grecia, Mega.