Externe
Secretarul de stat american Hillary Clinton a declarat, marți, după semnarea acordului bilateral dintre România și Statele Unite pentru amplasarea scutului anti-rachetă la Deveselu, că România se va poziționa drept un actor principal în viitoarea arhitectură anti-rachetă a NATO.
„Iniţiativa va poziţiona România ca un actor central în viitoarea arhitectură antirachetă a NATO„, a declarat Clinton, vizavi de semnarea acordului.
Hillary Clinton, din partea Statelor Unite, și Teodor Baconschi, din partea României, au semnat, marți, la Washington, acordul bilateral dintre cele două state pentru amplasarea scutului anti-rachetă în România, la Deveselu, județul Olt.