UpdateDouăzeci şi trei de persoane au fost rănite în urma incidentului aviatic din apropiere de Moscova.
Majoritatea celor 23 de persoane rănite, printre care mai mulţi copii, au suferit tăieturi şi vânătăi, în timp ce una a fost serios rănită, transmite presa rusă.
Un avion de pasageri rus a efectuat o aterizare de urgenţă joi lângă Moscova la scurt timp după ce a decolat! Manevra a fost efectuatădin cauza unor păsări aspirate în motoarele sale, au anunţat compania aeriană şi mass-media de stat ruse, potrivit Agerpres.
Zborul Ural Airlines efectua legătura între Moscova şi Simferopol în Crimeea. Din fericire, incidentul aviatic nu s-a soldat cuvictime.
Airbusul 321, cu 234 de persoane la bord, a efectuat o aterizare de urgenţă lângă Aeroportul Internaţional Jukovski, la sud-est de Moscova.
Ural Airlines a declarat pe contul său de Twitter că nimeni nu a fost rănit când zborul său U6178 a fost nevoit să aterizeze după ce păsări au fost aspirate în motoarele avionului.
„A avut loc o aterizare de urgenţă pe Jukovski. Păsările au intrat în ambele motoare. Motoarele s-au oprit, echipajul a efectuat aterizareala un kilometru distanţă de pistă”, a declarat, citat de agenţia de presă de stat TASS, directorul general al Ural Airlines, Serghei Skuratov.