De aproape trei săptămâni, Ucraina se confruntă cu incendii masive de vegetație, care amenințau să cuprindă fosta centrală nucleară de laCernobîl, ajungând la mai puțin de 2 kilometri de unul dintre reactoare.
Yaroslav Yemelianenko, membru al unui consiliu public al serviciului de urgență al Ucrainei, a arătat, printr-o filmare, faptul că incendiul ajunsese în orașul abandonat Pripyat și se afla la doar 2 km (1,24 mile) de centrala nucleară și de depozitul radioactiv Pidlisny.
Yemelianenko a mai acuzat, de asemenea, guvernul ucrainean că a acoperit gravitatea incendiilor, potrivittheguardian.com.
Incendiile au scăpat de sub control, fiind favorizate de uscăciunea din ultimele săptămâni, după o iarnă în care a nins puţin şi solul este arid.
Potrivit oficialilor de la Kiev, cel puțin o persoană este bănuită că a fost implicată în mod intenționat în izbucnirea incendiilor, sugerându-se că acestea nu s-au declanșat întâmplător.
Săptămâna trecută, poliția a depistat un bărbat în vârstă de 27 de ani, care le-a spus autorităților că a dat foc la iarba uscată din apropierea pădurii, „pentru distracție”.
Un alt rezident local care a dat foc la iarba uscată a fost și al anchetat de autorități. La aceste cauze se adaugă lipsa precipitațiilor și condițiile neobișnuite de uscare, care au făcut ca incendiile să se răspândească rapid.
După ce, cu doar câteva zile în urmă, șeful inspecției mediului din Ucraina, Egor Firsov, anunța că flăcările au fost lichidate în mare parte, ploaia contribuind masiv la acest lucru, incendiile s-au reaprins și sunt alimentate de vântul ce se intensifică
Peste 1.200 de pompieri, susținuți de aeronave, s-au luptat cu incendiile forestiere în jurul Cernobilului în ultimele 10 zile.
Șeful serviciului pentru situații de urgență, Mykola Chechetkin, a raportat președintelui Volodymyr Zelensky că pompierii au împiedicat incendiul să înglobeze depozite de deșeuri radioactive și alte instalații dinCernobîl, fosta centrală nucleară devastată de explozia din anul 1986.
„Principalul risc cauzat de incendii vine din inhalarea, prin fum, a unor mici particule radioactive aruncate cu ani în urmă din nucleul deschis al reactorului de la Cernobâl. Avem norocul că avem măsuri de carantină în vigoare acum. Oamenii stau acasă, merg mai puțin și poartă măști, din cauza amenințării coronavirusului”, a declarat Olena Miskun, expertă în poluarea aerului, publicaThe New York Times cu câteva zile în urmă.
Nivelurile de radiații din apropierea focurilor sălbatice au crescut în continuare, vântul suflând spre zonele rurale ale Rusiei și Belarusului , dar și spreKiev, capitala Ucrainei cu o populație de aproximativ trei milioane de locuitori.
Conform centrului elveţian de monitorizare IQAir, dintre toate oraşele lumii Kiev înregistra vineri cel mai ridicat nivel de poluare atmosferică, devansând oraşele chineze Hangzhou, Chongqing şi Shanghai.
Cu toate acestea, autoritățile au declarat mereu că nivelul de radiații din capitală se încadrează în limitele normale.
Mai mult, serviciul de stat pentru situaţii de urgenţă, a declarat că nu s-a înregistrat nicio creştere a nivelului radioactivităţii.
Comunitatea internațională a intrat în alertă cu mai bine de două săptămâni în urmp, după ce șeful interimar al serviciului de inspecţie ecologică, Egor Firsov, a anunțat pe Facebooko creştere peste nivelul obişnuit a radiaţiilor în epicentrul incendiului.
Drept dovadă, acesta s-a filmat în timp ce măsura radiațiile cu un detector, ce afişa un nivel de radioactivitate de 16 ori mai mare decât normalul.