Președintele Klaus Iohannis a subliniat într-o conferință de presă susținută miercuri seară că relația dintre țara noastră și Rusia este una care se înscrie în abordarea stabilită alături de aliații europeni în condițiile agresivității Rusiei din ultima perioadă.
„Relația cu Rusia pe care o avem se înscrie în relatia pe care am stabilit-o în Consiliul European pentru a avea o abordare comună. Rusia este în situația în care după ce a ocupat Crimeea a adus tot mai multe forțe armate în Crimeea, aduce forțe pe frontul pe care noi îl numim frontul estic.
Relația economică este profund afectată de sancțiunile stabilie pentru ocuparea Crimeei și criza din Donbas care nu se mai oprește.
Politica noastra este una care a fost în linii mari stabilită cu toți partenerii europeni. Ne vom ține de ea și vom merge mai departe în speranța că lucrurile vor găsi în timp o ameliorare”, a arătat Klaus Iohannis.