Iranul, zguduit de proteste violente: O înregistrare video prezintă mai multe cadavre întinse pe străzi, dar și într-un spital din Teheran

Iranul, zguduit de proteste violente: O înregistrare video prezintă mai multe cadavre întinse pe străzi, dar și într-un spital din Teheran
Sursa foto: Hepta / @Abaca Press / Ait Adjedjou Karim/ABACA

Iranul, zguduit de proteste violente. Rețelele sociale au fost inundate de mai multe clipuri cu un puternic impact emoțional, care surprinde mai multe persoane întinse pe stradă, după protestele violente desfășurate joi seara în orașul Fardis, aflat la aproximativ 40 de kilometri vest de Teheran.

Videoclipurile au fost publicate de site-ul Iran International.

Autenticitatea imaginilor a fost confirmată de Factnameh, platformă iraniană de verificare a informațiilor, care a stabilit că videoclipurile sunt reale, recente și nu au mai circulat anterior în mediul online.

Iranul, zguduit de proteste violente. Câte persoane apar în stare gravă în înregistrări

În secvențele analizate se disting cel puțin șapte persoane întinse pe asfalt, unele dintre ele par a fi în stare critică. Până în acest moment, nu există o confirmare oficială privind numărul morților sau al răniților în urma intervenției forțelor de securitate.

Factnameh mai precizează că alte imagini surprinse în Fardis arată momente în care demonstranții sunt vizați de focuri de armă, în timpul dispersării protestelor.

Au apărut imagini și din spitale?

Un alt videoclip, intrat în posesia Iran International, pare să surprindă mai multe trupuri întinse pe podeaua spitalului Alghadir, situat în estul Teheranului. Potrivit sursei, înregistrarea ar fi fost realizată după protestele care au avut loc joi seara în mai multe orașe ale Iranului.

Autoritățile nu au confirmat oficial imaginile, însă acestea au amplificat îngrijorările legate de amploarea represiunii.

Cum au decurs protestele în Teheran

Un martor ocular din capitala iraniană a declarat că manifestațiile au continuat și vineri seara, cu episoade de violență și haos urban.

Potrivit relatării făcute pentru Iran International, protestatarii au scandat lozinci precum „Moarte dictatorului”, au incendiat vehicule aparținând poliției și IRGC, au blocat străzi și au menținut un zgomot constant prin claxoane. Intervenția forțelor de securitate ar fi inclus focuri de armă.

Internetul a fost complet închis, terminalele de plată cu cardul nu funcționează, apelurile telefonice sunt imposibile și doar utilizatorii Rightel pot trimite mesaje text”, a spus martorul.

Iranul, zguduit de proteste violente. Cât de extinse sunt la nivel național

Potrivit informațiilor transmise de Iran International, milioane de iranieni au ieșit joi în stradă în diferite regiuni ale țării, marcând a 12-a zi consecutivă de proteste naționale.

Materialele video surprind scene dramatice, inclusiv incendierea unor panouri și statui ale fostului comandant al Forței Quds, Qassem Soleimani, dar și distrugerea unor clădiri și vehicule.

Ce avertisment transmit autoritățile iraniene manifestanților

Mesajul regimului de la Teheran este unul extrem de dur. Procurorul public și revoluționar al capitalei, Ali Salehi, a declarat vineri că statul nu va tolera violențele din stradă.

El a precizat că persoanele implicate în incendieri, distrugerea proprietății publice sau confruntări armate cu forțele de securitate vor fi acuzate de moharebeh, infracțiune definită drept război împotriva statului.

Răspunsul nostru va fi descurajant, iar decizia lor este moharebeh”, a afirmat Salehi, subliniind că această faptă este pedepsită cu moartea conform legislației iraniene.