Franța se confruntă cu o nouă criză politică. Guvernul se pregătește pentru alegeri anticipate (Surse)

Franța se confruntă cu o nouă criză politică. Guvernul se pregătește pentru alegeri anticipate (Surse)
Premierul francez Sebastien Lecornu Sursa foto: Hepta - Abaca Press / Blondet Eliot

Sébastien Lecornu, premierul Franței, ia în considerarea organizarea unei runde de alegeri legislative anticipate, în luna martie. Guvernul pe care îl conduce se va confrunta cu două moțiuni de cenzură.

Sébastien Lecornu pregătește noi alegeri

Surse din guvernul francez susțin că premierul a dispus pregătirea unor eventuale alegeri legislative în martie. Scrutinul ar urma să aibă loc la datele prevăzute pentru alegerile municipale, relatează AFP. Sébastien Lecornu ia în considerare acest lucru în condițiile în care guvernul său se confruntă cu două moțiuni de cenzură în Adunarea naţională.

Dacă una dintre acestea ar trece, ar urma dizolvarea Adunării naţionale. Potrivit sursei citate, preşedintele Emmanuel Macron şi prim-ministrul sunt de acord în această privinţă.

Cele două moțiuni cu care este amenințat guvernul sunt axate, în special, pe acordul de liber-schimb cu blocul latinoamerican MERCOSUR. Acestea au fost depuse de partidul stângii radicale La France insoumise (LFI) şi de Rassemblement national (RN, extremă dreapta). Documentele vor fi analizate săptămâna viitoare, marţi și miercuri. Dacă una dintre ele va fi adoptată, şeful guvernului va demisiona.

După demisia lui Lecornu, în cazul în care moțiunile vor trece, cele două tururi ale scrutinului legislativ vor fi organizate în același timp cu alegerile municipale. Acestea sunt programate să se desfășoare pe 15 şi 22 martie, a declarat această sursă.

Bugetul pe 2026 reprezintă o problemă

Premierul Sébastien Lecornu a  comentat aceste moțiuni pe platforma X. El a criticat vineri dimineaţă „poziţii partizane cinice” care „întârzie discuţiile bugetare”. Bugetul statului francez pentru 2026 nu a putut fi votat înainte de 31 decembrie. În lipsa acestuia, Parlamentul a adoptat o lege specială pentru a depăşi o eventuală criză şi pentru a permite continuitatea acţiunilor statului şi a administraţiilor sale.

Deputaţii au reluat examinarea textului joi în comisia de finanţe, unde au respins în mare parte vineri partea de venituri. Felul în care au decurs discuțiile au lăsat puține speranțe că s-ar putea ajunge la un consens de săptămâna viitoare, comentează AFP.