Un cetățean britanic a fost condamnat la 20 de ani d eînchisoare în SUA. Acesta a recunoscut că avea intenția să înființeze o tabără de antrenament al islamiștilor pe teritoriul Statelor Unite, transmite mediafax.
Haroon Aswat, un cetățean britanic din regiunea West Yorkshire și-a recunoscut vinovăția la acuzațiile care i-au fost aduse. Acesta a fost acuzat de activități teroriste.
El a recunoscut că a colaborat cu clericul musulman Abu Hamza al-Masri pentru construirea unei baze de antrenament al jihadiștilor pe teritoriul statului american Oregon, dar și faptul că a încercat să ofere susținere logistică rețelei teroriste Al-Qaida.
Judecătorul a decis că acesta suferă de schizofrenie paranoidă. El va fi deportat în Marea Britanie după ce va ispăși cei 20 de ani de închisoare în Statele Unite.