Israel, lovituri aeriene asupra unor obiective Hamas din Fâșia Gaza, ca răspuns la lansarea unor baloane incendiare (FOTO, VIDEO)

Israel, lovituri aeriene asupra unor obiective Hamas din Fâșia Gaza, ca răspuns la lansarea unor baloane incendiare (FOTO, VIDEO)
foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Armata israeliană (IDF) a lansat o serie atacuri aeriene asupra unor obiective militare ale Hamas, în Fâșia Gaza, în noaptea de marți spre miercuri, în replică la 20 de incendii provocate în sudul Israelului de baloane incendiare lansate din teritoriul palestinian.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Noi lovituri aeriene lansate de Israel asupra unor obiective Hamas din Fâșia Gaza, ca răspuns la tiruride baloane incendiare

„IDF este pregătită pentru toate scenariile, inclusiv reluarea ostilităților, în fața acțiunilor teroriste continuate din Fâșia Gaza”, a spus purtătorul de cuvânt al IDF, potrivit The Jeursalem Post.

Hamas a numit loviturile „o încercare eșuată de a opri solidaritatea și rezistența oamenilor noștri față de Orașul Sfânt”.

Loviturile aeriene au venit pe fondul ciocnirilor de la frontiera cu Fâșia Gaza, unde zeci de palestinieni au intrat în conflict cu IDF. Tensiunile escaladaseră odată cu organizarea unui marș al steagului în Orașul Vechi al Ierusalimului.

Imaginile surprinse în sudul Israelului au arătat acumulări masive de fum în zona de frontieră. Revoltele au continuat și peste noapte, iar un palestinian a fost împușcat de IDF.

Mai multe incendii izbucniseră marți în sudul Israelului. Cel puțin 20 dintre acestea au fost provocate de baloane incendiare lansate din Fâșia Gaza, unde anterior presa palestiniană publicase imagini cu grupările militante pregătind dispozitive de acest gen.

În Ierusalimul de Est, marți, sute de israelieni ultranaționaliști au organizat un marș. Demonstrația reprezintă un test pentru guvernul nou-învestit al Israelului, precum și pentru armistițiul tensionat care a pus capăt celor 11 zile de război între Israel, pe de o parte, respectiv Hamas și Jihadul Islamic, pe de altă parte.

Marșul, care evocă Războiul de 6 zile din 1967, este văzut de partea palestiniană drept o provocare, potrivit Euronews. Hamas le-a cerut palestinienilor să manifeste „rezistență” față de paradă.

La marș au existat și manifestanțicare au scandat „moarte arabilor”, însă aceștia au fost criticați în termeni duri de noul ministru israelian de externe, Yair Lapid, care spune că persoanele care au strigat sloganuri rasiste sunt „o rușine pentru poporul israelian”.

„Faptul că există radicali pentru care steagul israelian reprezintă ură și rasism este abominabil și de neiertat”, spune Yair Lapid.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`