Israelul va folosi GPS-ul pentru a verifica dacă cetățenii respectă carantina

Israelul va folosi GPS-ul pentru a verifica dacă cetățenii respectă carantina
Sursa foto: Pixabay

Ministrul securităţii publice din Israel a anunțat luni că țara va utiliza mesaje text şi localizarea prin GPS pentru a verifica dacă persoanele care se întorc din ţările cu o incidenţă foarte mare a cazurilor de COVID-19 respectă carantina. relatează dpa, citată de Agerpres.

Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al ministrului securităţii publice Omer Bar-Lev, oamenii vor primi un mesaj text cu un link şi vor trebui să-l acceseze pentru a oferi către autorități coordonatele GPS în timpul carantinei. Cei care nu accesează linkul vor fi controlați de polițiști ca şi înainte.

De asemenea, de acum înainte numai călătorii vor mai putea să intre în terminalul de plecări al Aeroportului Internaţional Ben Gurion din apropiere de Tel Aviv, iar însoţitorii vor trebui să rămână afară. Nici aşteptarea călătorilor nu mai este permisă în clădire.

Luni au fost înregistrate 1.398 de cazuri noi în ultimele 24 de ore.

Israelul, cu 9,3 milioane de locuitori, a vaccinat până acum peste 57% dinte cetățeni cu schema completă.

Tags: