O familie evreiască a fost bătută, ținută ostatică și jefuită în propria locuință de lângă Paris, din cauza religiei sale. Conform Guardian, trei persoane au intrat în suburbia pariziană,au tăiat racordarea la electricitate și i-au sechestrat pe cei trei membrii ai familiei, care au fost bătuți și amenințați, până ce unul dintre aceștia a reușit să scape și să alerteze poliția.
Conform surselor, atacatorii le-au spus celor trei victime că sunt evrei și, deci, au bani: „Noi luăm banii de la evrei pentru a-i da săracilor”. Una dintre victime a fost Roger Pinto, 78 de ani, liderul asociației Siona „care apără poporul evreu și statul Israel”.
Pinto a fost lovit de mai multe ori, iar celelalte victime au fost soția sa și fiul lor. Atacatorii au fugir cu bijuterii, bani și cărți de credit. Ministrul de interne a declanșat o anchetă și a promis că îi va aresta pe cei responsabili „de acest act laș care pare legat direct de religia victimelor”.