Japonia: Aproximativ 350.000 de persoane au fost îndemnate să fugă din calea taifunului Nangka

Japonia: Aproximativ 350.000 de persoane au fost îndemnate să fugă din calea taifunului Nangka
Foto: unimedia.info

Circa 350.000 de persoane au fost îndemnate de autoritățile japoneze să fugă din calea taifunului Nangka, care a lovit în apropiere de coasta de sud a Japoniei.

În urma acestuia, cel puțin două persoane au murit.

Taifunul a ajuns în insula Shikoku joi seara, aducând ploi torenţiale şi rafale de vânt ce au atins o viteză de până la 185 km/oră, scrie Mediafax.

Între timp, taifunul a fost retrogradat la categoria de furtună tropicală.

Nangka se îndrepta spre nordul ţării, iar meteorologii japonezi au anunțat vineri dimineață că ar putea apărea valuri mari, vijelii şi furtuni însoţite de trăsnete în multe părţi ale principalei insule japoneze, Honshu.