Vicepreședintele american JD. Vance a îndemnat, miercuri, Rusia și Ucraina să negocieze direct pacea și spune că este singurul mod de a înceta războiul.
Vance crede că SUA nu va reuși să obțină un acord de pace între cele două părți, iar ele ar trebui să discute și să ajungă la o înțelegere, conform observatornews.
„Noi credem că probabil este imposibil ca noi să asigurăm o mediere completă, fără cel puţin câteva negocieri directe între cele două părţi”, a declarat JD Vance.
El a adăugat că i-ar plăcea ca rușii și ucraineni să discute despre pace, iar SUA va participa la negocieri. Dar, vicepreședintele american subliniază că cel mai important este că cele două părți să negocieze direct.
„Mai ales, ne-ar plăcea ca ruşii şi ucrainenii să se pună de acord asupra liniilor directoare de bază pentru ase aşeza şi a vorbi. Evident, Statele Unite sunt fericite să participe la aceste conversaţii, dar este foarte important ca ruşii şi ucrainenii să înceapă să-şi vorbească. Aceasta este următoarea mare etapă pe care ne-ar plăcea s-o depăşim”, a declarat JD Vance.
În plus, Vance crede că cerințele din partea Rusiei sunt „excesive”, având în vedere că vrea recunoașterea anexării a celor patru regiuni ucrainene (Doneţk, Lugansk /est/, Herson şi Zaporojie /sud/) și peninsula Crimeea.
„Noi credem că ei cer prea mult”, a declarat vicepreședintele american.
Washingtonul a avut negocieri atât cu Moscova, cât și cu Kievul, privind încetarea focului și a amenințat că se va retrage din medierea conflictului dacă cele două țări nu fac niciun progres.
Putin a propus un armistițiu de trei zile, din 8 până în 10 mai, dar pauza a fost criticată atât de către Zelenski, cât și de Trump care a spus că ar aprecia o încetare permanentă a focului.