Primăria din Rotterdam a anunțat că va demonta temporar emblematicul pod Koningshaven, pentru a permite trecerea un iaht fabricat pentru Jeff Bezos.
Societatea Istorică din orașul portuar s-a arătat nemulțumită de această decizie, întrucât municipalitatea a promis că podul nu va mai fi demontat după restaurarea acestuia, încheiată în 2017.
Iahtul lui Jeff Bezos a fost construit de compania Oceano din Alblasserdam, în apropiere de Rotterdam, iar pentru transportul acestuia este necesară demontarea podului Koningshaven, având o amplitudine prea joasă pentru cele trei catarge ale ambarcațiunii.
Constructorul naval s-a adresat municipalității, care a acceptat propunerea de a demonta temporar istoricul pod. Totodată, au fost oferite garanții că acesta va reveni la forma sa actuală. Costurile operaţiunii vor fi suportate de compania navală care construieşte iahtul.
Podul Koningshaven, cunoscut de localnici ca „De Hef”, datează din anul 1878. Acesta a fost distrus în timpul bombardamentelor din 1940, însă a fost restaurat.
În anul 1997, De Hef nu a mai fost folosit pentru traficul feroviar între Breda și Rotterdam, municipalitatea intenționând demolarea acestuia. Totuși, s-a renunțat la această idee din cauza rezistenței opuse de locuitorii orașului.
În prezent, podul reprezintă un monument național.