Kamala Harris a susținut primele declarații de presă, luni, după ce Joe Biden și-a anunțat retragerea din cursa pentru un nou mandat în funcția de președinte al SUA și a susținut-o pentru a-l înlocui în calitate de candidat democrat.
Vicepreședintele american a susținut discursul la un eveniment de celebrare a echipelor din campionatul National Collegiate Athletic Association din sezonul 2023-2024.
Kamala Harris a spus că Biden a făcut într-un singur mandat cât au făcut alți președinți în două mandate. “Suntem profund recunoscători pentru tot ce a făcut în țara noastră”, a precizat vicepreședintele american.
„Mă bucur să fiu, aici, alături de atâția lideri, de membri ai Congresului, de membri ai administrației noastre, dar și de atleți extraordinari. Președintele nostru, Joe Biden, a vrut să fie alături de noi astăzi, se simte mai bine, se recuperează rapid și este nerăbdător să se întoarcă în campanie.
Reputația lui Joe Biden din ultimii 3 ani este fără egal, în istoria modernă. Într-un singur mandat i-a depășit deja pe mulți președinți, care au fost două mandate în funcție.
L-am cunoscut pe Joe Biden, prin fiul său, Beau. Am lucrat împreună la Procurorul General al Statelor Unite, iar Beau îmi spunea povești despre tatăl lui.
Îmi povestea despre ce fel de tată și ce fel de bărbat este Joe Biden, calități pe care Beau le-a apreciat la tatăl lui, calități pe care le-am văzut și eu în fiecare zi în președintele nostru: onestitatea lui, integritatea lui, angajamentul față de credință și față de familie, inima lui mare și dragostea lui profundă pentru țara noastră.
Sunt martor, am văzut cu ochii mei că în fiecare zi președintele nostru, Joe Biden, luptă pentru poporul american, iar noi suntem profund recunoscători pentru tot ce a făcut în țara noastră.
Acestea fiind spuse, în numele președintelui Biden și a doctorului Biden vă invit aici la Casa Albă, și pe acești atleți minunați”, a spus Kamala Harris.