Reid Wiseman, Christina Koch, Victor Glover și Jeremy Hansen sunt astronauții din misiunea Artemis 2 și cei care vor reface drumul lui Neil Amstrong, americanul care a pășit primul pe Lună. Și miliarde de oameni vor fi cu ochii pe aventurile lor în timpul misiunii lunare la bordul navei spațiale Orion.
Misiunea Artemis 2, este prima misiune lunară cu echipaj uman de la întoarcerea ultimilor astronauți ai programului Apollo 17, în 1972. Dacă atunci s-a folosit racheta Saturn V, programul lunar al secolului XXI folosește Space Launch System (SLS), cea mai puternică rachetă din lume, care se află deja pe platforma 39B a Centrului Spațial Kennedy al NASA, din Florida.
Artemis 2 nu a putut începe în februarie, așa cum era prevăzut, din cauza scurgerilor de combustibil care au avut loc în timpul primei repetiții generale a lansării, numită wet dress rehearsal. Al doilea test s-a desfășurat fără incidente, astfel încât decolarea a fost stabilită pentru 6 martie, dar tehnicienii NASA au detectat o obstrucție în fluxul de heliu al rachetei, ceea ce a anulat iar posibilitatea lansării. Și astfel s-a ajuns în aprilie, cu o fereastră care se va întinde de la 1 la 6 (de la 2 la 7 în România).
Artemis 2 este un zbor de testare care nu va ateriza pe Lună, obiectivul principal fiind testarea tuturor sistemelor navei Orion şi pregătirea pentru o viitoare aterizare programată cel mai devreme în cadrul Artemis 4, în 2028.
După desprinderea capsulei Orion, botezată Integrity, de racheta SLS, echipajul va petrece o primă zi pe o orbită terestră foarte eliptică pentru verificări şi exersarea manevrelor de andocare.
Dacă inginerii NASA aprobă, în a doua zi se va porni spre Lună într-o călătorie de patru zile. Apropierea de Lună este aşteptată în a şasea zi a misiunii şi va dura câteva ore. Apoi echipajul va porni spre Pământ şi va ajunge după alte patru zile, misiunea încheindu-se cu o amerizare a capsulei Orion în Pacific.
Fiecare zi petrecută în spațiu este extrem de valoroasă pentru agențiile spațiale, așa că, în cele 10 zile cât vor sta în spațiu, astronauții vor realiza diverse experimente și își vor monitoriza starea de sănătate cu diferite dispozitive pentru a continua cercetarea efectelor mediului spațial și ale radiațiilor asupra corpului uman.
Cei patru vor purta permanent la încheietura mâinii un ceas numit ARCHER, care va înregistra toate mișcările lor, tiparele de somn și expunerea la lumină. Un alt experiment, denumit AVATAR va studia efectele radiației și microgravitației asupra sănătății lor.
De asemenea, li se vor preleva probe de sânge, urină și salivă înainte de decolare și la întoarcerea pe Pământ, iar în timpul călătoriei, ei înșiși își vor colecta saliva, cu scopul de a analiza modul în care acest zbor spațial le va afecta sistemul imunitar.
Cei patru astronauţi ai Artemis 2 sunt comandantul Reid Wiseman, Christina Koch, Victor Glover şi canadianul Jeremy Hansen. Christina Koch a petrecut 328 de zile consecutive în spaţiu; Reid Wiseman a petrecut 165 de zile pe Staţia Spaţială Internaţională şi a fost şef al Biroului Astronauţilor NASA; Victor Glover a zburat cu Crew Dragon şi a petrecut 168 de zile în spaţiu; Jeremy Hansen nu a zburat încă, fiind născut în Ontario şi absolvent în Ştiinţele Spaţiale.
Cei patru astronauți vor fi oamenii care se vor îndepărta cel mai mult de Pământ, ajungând la peste 400.000 de kilometri de planeta noastră și doborând recordul stabilit de Apollo 13.
De asemenea, ar putea fi primii care vor vedea cu ochii lor unele părți ale feței ascunse a Lunii – acest lucru va depinde de traiectoria finală a navei. În timpul misiunilor Apollo care au părăsit orbita terestră, astronauții au văzut părți ale feței ascunse a Lunii, dar nu în întregime, deoarece erau limitați de secțiunile iluminate în timpul orbitelor lor.
TOT EVENMENTUL POATE FI URMĂRIT LIVE: