DPA a transmis vineri că Letonia va primi 63 de milioane de euro de la Comisia Europeană pentru a întări protecţia frontierei cu Belarusul.
De asemenea, în același timp va continua cu finanţare din partea guvernului Letoniei şi construcţia unei bariere fizice la graniţa care trece şi prin râuri și lacuri, conform sursei citate, relatează Agerpres.
„Având în vedere atacul hibrid lansat de Belarus în august anul trecut, promovând fluxuri neregulate de migranți către Letonia; Lituania, Polonia și Letonia au reușit să convingă CE de necesitatea de a face investiții suplimentare în paza acestei frontiere. Datorită acestui fapt, vom consolida capacitatea și capacitatea Grăniceri de Stat, atât pe uscat, cât și în aer. De asemenea, vom introduce soluții inteligente, digitale și automatizate pentru paza frontierelor și supravegherea frontierei. Aceasta va fi o contribuție suplimentară substanțială la ceea ce au decis guvernul leton și Saeima cu privire la construirea infrastructurii fizice la granița cu Letonia și Belarus ”, a declarat Dimitrijs Trofimovs, secretarul de stat al Ministerului de Interne, conform ENG.lsm.lv.
Membră a UE şi a NATO, Republica baltică are o frontieră de 172 de km cu Belarusul, care este stat aliat al Rusiei.
La începutul luni iulie, Miniştrii Apărării din Estonia și Letonia au semnat o scrisoare de intenţie în ceea ce privește achiziţionarea în comun de sisteme de apărare aeriană cu rază medie de acţiune, asta și în condițiile în care se desfășoară summitul de la Madrid, conform AFP.
”Agresiunea Rusiei în Ucraina demonstrează clar necesitatea de a dispune de sisteme de apărare aeriană”, a precizat ministrul Apărării din Letonia, Artis Pabriks, citat într-un comunicat oficial.
Artis Pabriks a mai adăugat că ”Sunt încântat că punem în aplicare acest proiect cu Estonia, întărind astfel cooperarea noastră regională şi apărarea noastră comună”.
Astfel că, la sfârșitul lunii iulie urmează să fie discutată o propunere în acest sens, pentru achiziţionarea de noi sisteme de către cele două state baltice care sunt vecine cu Rusia și totodată membre ale NATO și UE.