Liderii Grupului celor mai puternice 20 de economii din lume s-au reunit în China. Despre ce s-a discutat

Liderii Grupului celor mai puternice 20 de economii din lume s-au reunit în China. Despre ce s-a discutat
foto: antena24.ro

Liderii Grupului celor mai puternice 20 de economii din lume s-au reunit în China pentru a discuta pe tema revigorării economiei mondiale.

Prezent în China, unde participă la Summitul G20, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a avut o întrevedere cu premierul Marii Britanii, Theresa May. Cei doi lideri au discutat despre cum va afecta Brexitul relaţiile comerciale dintre ţările pe care le conduc, conform B1 TV.

Obama a spus că deşi crede în continuare că lumea ar fi avut enorm de mult de câştigat din rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană, Statele Unite nu vor pedepsi Regatul Unit pentru decizia luată.

Vom face tot ce ne stă în putinţă să ne asigurăm că decizia Marii Britanii nu va destrăma relaţie economică foarte puternică şi robustă pe care o avem; şi care ar deveni chiar şi mai puternică în viitor.

Avem relaţii comerciale foarte puternice cu Statele Unite. Şi vom căuta să ne asigurăm că vor rămâne pe cât de puternice e posibil şi în viitor.

După Brexit, vom stabili relaţii comerciale noi în toată lumea, a continuat May.

Tot la summitul din China, Barack Obama a precizat că Statele Unite şi Rusia negociează încheierea unui acord durabil de încetare a focului în Siria, dar documentul nu a fost încă finalizat, informează agenţia de presă Reuters.