Ludovic Orban: Obiectivul PNL e câştigarea alegerilor parlamentare cu un scor cât mai mare – 32-36%. Noi am prezentat singurul program serios în această campanie electorală

Ludovic Orban: Obiectivul PNL e câştigarea alegerilor parlamentare cu un scor cât mai mare - 32-36%. Noi am prezentat singurul program serios în această campanie electorală
Foto: Guvernul României / Facebook

Ludovic Orban, președintele PNL, a declarat că obiectivul liberalilor este să câștige alegerile parlamentare cu un scor cât mai mare – 32 – 36%.

„Obiectivul nostru este câştigarea alegerilor, evident, cu un scor cât mai mare – 32, 33, 34, 35, 36% – câtă încredere ne acordă oamenii”, a susținut Orban, pentru Agerpres.

El i-a îndemnat pe români să iasă la vot în număr cât mai mare, pe 6 decembrie, căci chiar absenteismul din 2016 a permis PSD să stea la guvernare trei ani și să facă ravagii.

PNL a stabilit obiective pentru fiecare organizație, la alegerile parlamentare

Ludovic Orban a mai spus că liberalii au fixat obiective de atins la aceste alegeri pentru fiecare județ: „În partid trebuie să încurajăm performanţa. Noi am stabilit obiective pentru fiecare organizaţie, ţinând cont de realitatea că nu în toate judeţele potenţialul de vot al PNL este similar. Am stabilit obiective ţinând cont de capacitatea efectivă a unei filiale de a atinge un scor şi în funcţie de asta vom judeca”.

Cât despre șansele ca liderii de filiale PNL să-și piardă funcțiile dacă nu ating acest obiectiv, Orban a susținut: „Gândiţi-vă ce zic liderii organizaţiilor puternice văzând că eu, ca preşedinte, tolerez liderii unor organizaţii care în mod constant nu fac performanţă. O schimbare de management la nivelul unei filiale judeţene poate să creeze şansa unei îmbunătăţiri a performanţei electorale şi asta ne dorim – să câştigăm încrederea oamenilor şi să avem rezultate mai bune”.

Ludovic Orban: Ne-am confruntat cu cele mai mari dificultăți din ultimii 30 de ani și am reușit să ţinem România pe linia de plutire

Ludovic Orban a afirmat apoi că Guvernul pe care îl conduce a ajuns să se confrunte cu cele mai mari dificultăți din ultimii 30 de ani: epidemie de coronavirus, criză economică, secetă, apoi inundații. Și, toate astea, în contextul unui „Parlament ostil, cu instituţii capturate de PSD, care au făcut tot ce au putut ca să ne saboteze toate demersurile guvernamentale”.

„Cu toate acestea, într-un an de guvernare, am reuşit să ţinem România pe linia de plutire. Atât am reuşit să facem într-un an de zile, în condiţiile extrem de dificile pe care le avem. Gândiţi-vă ce putem face în următorii patru ani, în vremurile bune care, cu siguranţă, vor veni”, a mai afirmat liderul PNL.

Ludovic Orban e convins că PNL va câștiga alegerile parlamentare

Acesta și-a manifestat apoi convingerea că PNL va câștiga alegerile parlamentare, așa cum le-a câștigat și pe cele locale, prezidențiale și europarlamentare.

„Am convingerea că românii apreciază ceea ce am făcut şi, mai ales, am încredere că planul nostru de dezvoltare este practic singurul program serios prezentat în această campanie electorală. Este un program bine pus la punct, la care au lucrat sute de specialişti, care este supus unei consultări publice permanente şi este bine etapizat, pentru care au fost gândite resursele financiare care să susţină atingerea fiecărui obiectiv. În plus, PNL este pregătit să realizeze fiecare obiectiv din planul dezvoltării naţionale”, a mai spus Ludovic Orban, pentru Agerpres.

Ultima oră
18:07 - Newsweek: Bolojan nu poate trece un guvern nici dacă îl votează toți „trădătorii” din SOS și POT. Îi lipsesc 5 voturi
18:04 - Val de teorii ale conspirației după moartea și dispariția unor cercetători din SUA. Familiile: „Speculațiile sunt dezgustătoare”
17:57 - Nicușor Dan clarifică. Cât de îngrijorată este Europa de criza politică din România: „Unii m-au întrebat” (VIDEO)
17:51 - Nicușor Dan a refuzat din nou să emită vreo părere despre criza politică: „Vreau să îmi păstrez cu fermitate postura de mediator”
17:30 - Nicușor Dan, după ce George Simion l-a numit „paraplegic”: Cred că susținătorii AUR se rușinează că i-au dat votul. Noi, ca politicieni, reprezentăm oamenii (VIDEO)
17:16 - Premieră istorică: Ungaria va avea un ministru nevăzător. De ce portofoliu se va ocupa Vilmos Kátai-Németh (FOTO)
17:15 - Nicușor Dan, declarații după Consiliul European. Cu ce cerințe s-a prezentat președintele la reuniunea informală: „Ne dorim un buget ambițios al Uniunii” (VIDEO)
17:05 - Călătorie transformată în coșmar. Cum a rămas o femeie cu dizabilități blocată pe aeroport
16:59 - George Simion, derapaj grav la adresa lui Nicușor Dan: „Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”. Ce riscă acum liderul AUR (VIDEO)
16:50 - Oana Gheorghiu, noi explicații despre inițiativa privind companiile de stat: Sunt conștientă că am deranjat multe interese – membri în CA-uri, amante și nepoți, contracte din care unii se îmbogățeau