MAE: 14 români și 4 bulgari au fost evacuați din Afganistan și au ajuns în Pakistan. Un alt român nu a reușit să ajungă pe aeroportul din Kabul

MAE: 14 români și 4 bulgari au fost evacuați din Afganistan și au ajuns în Pakistan. Un alt român nu a reușit să ajungă pe aeroportul din Kabul
Foto: facebook.com/mae.romania

Ministerul de Externe a anunțat că încă 14 cetățeni români și patru bulgari a fost evacuați în siguranță din Afganistan. Al treilea zbor la Kabul al aeronavei militare de transport românești s-a desfășurat în bune condiții. Cel de-al 15-lea român care dorea evacuarea, angajat al unui program ONU, a transmis Celulei de criză interinstituțională că nu poate ajunge la aeroport din cauza situației de securitate. Structura caută acum soluții pentru evacuarea în siguranță și a acestuia.

MAE, noi informații despre evacuarea românilor aflați în Afganistan

„Acest zbor a reușit evacuarea a încă 14 cetățeni români transferați în aeroport în cursul dimineții și a unui număr de 4 cetățeni bulgari.

Aeronava militară românească a aterizat la Islamabad și l-a preluat și pe cetățeanul român evacuat în cursul dimineții de 20 august pentru a fi transportat spre țară. Primul cetățean român evacuat în ziua anterioară a decis să plece deja din Islamabad cu un zbor de linie. De la Islamabad, aeronava va face deplasarea spre România.

Cel de-al 15-lea cetățean român care mai dorea evacuarea, angajat al unui program ONU, a informat Celula de criză interinstituțională că nu poate ajunge la aeroport din cauza situației de securitate. Celula de criză interinstituțională va continua să acționeze pentru a identifica opțiuni de evacuare a acestuia cu aeronave ale unor state partenere, în măsura în care condițiile de securitate vor permite accesul cetățeanului român în aeroport”, se arată într-un comunicat MAE.

Celula de criză interinstituțională a contactat mai mulți foști colaboratori ai trupelor române în Afganistan, studenți bursieri ai statului român cu studii în derulare sau care au fost acceptați la studii în România, precum și jurnaliști afgani, care și-au manifestat dorința de a ajunge în România. Însă, din cauza condițiilor de securitate extrem de dificile din zona aeroportului din Kabul, ei nu au reușit să ajungă la aeroport. Celula de criză caută soluții și în cazul lor.

Poziția lui Bogdan Aurescu la reuniunea NATO pe tema situației din Afganistan

Vineri, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a participat la reuniunea miniștrilor de Externe din NATO pe tema situației din Afganistan.

Aurescu a subliniat necesitatea ca aliații să acționeze unitar și coordonat, pentru ca toate persoanele care doresc să părăsească Afganistanul să poată face acest lucru.

Ministrul român de Externe a mai punctat că situația umanitară trebuie gestonată eficient, iar acele segmente ale societății afgane care împărtășesc în continuare valorile democratice occidentale să fie susținute.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`