Ministerul Afacerilor Externe (MAE) s-a declarat surprins și dezamăgit de modul în care premierul bulgar, Boiko Borisov, s-a referit la turiștii români, mai ales în condițiile în care aceştia contribuie substanțial la PIB-ul Bulgariei, se arata într-o postare a ministerului, de pe Facebook, de sâmbătă.
„Dincolo de argumentele tehnice ce vor fi oferite de Autoritatea Naţională Sanitara Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru a răspunde la afirmațiile nefericite ale premierului Bulgariei, Boiko Borisov, nu putem să nu ne manifestăm surprinderea și dezamăgirea pentru modul în care premierul bulgar s-a referit la turiștii români, mai ales în condițiile în care aceştia contribuie substanțial la PIB-ul Bulgariei”, a precizat MAE în postare.
Postarea MAE a venit după ce, tot sâmbăta, premierul bulgar a precizat în faţa presei că de vină pentru răspândirea pestei porcine sunt cele aproximativ 5.700 de autovehicule româneşti care intră, în fiecare zi, în Bulgăria via Podul Prieteniei de la Giurgiu-Ruse.
„Turiştii români care ajung în Bulgăria sunt principalii responsabili pentru răspândirea pestei porcine africane”, a declarat Boiko Borisov.
![]()
Foto: Premierul bulgar, Boiko Borisov (sursă: Facebook / Boiko Borisov)
Postarea originală de pe Facebook a MAE, de sâmbătă