Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de mul’umire pe pagina de Facebook pentru ajutorul umanitar gratuit pe care în primește din România, în contextul crizei sanitare generată de pandemia de COVID-19.
României va acorda Republicii Moldova un ajutor umanitar gratuit în valoare de peste 2 milioane de euro, ce constă din 100.000 de combinezoane, 100.000 de măști FFP-3, 5 milioane de măști chirurgicale, 100.000 de mănuși.
”M-am bucurat să aflu că România va trimite, atât de repede, un nou ajutor umanitar pentru Republica Moldova. Ca urmare a discuțiilor pe care le-am avut cu Președintele României Klaus Iohannis, cu Prim-ministrul României Florin Cîțu și cu înalți oficiali din UE, a fost posibilă reactivarea, cu titlu de excepție pentru țara noastră, a Mecanismului european de protecție civilă, prin care țările UE ne pot ajuta cu donații”, a scris Maia Sandu pe rețeaua de socializare.
”Astfel, Republica Moldova va primi în următoarele zile din partea României un ajutor umanitar gratuit în valoare de peste 2 milioane de euro, ce constă din 100.000 de combinezoane, 100.000 de măști FFP-3, 5 milioane de măști chirurgicale, 100.000 de mănuși. Îi mulțumim Guvernului României pentru sprijin, România fiind prima țară din UE care a reacționat imediat la solicitarea noastră de ajutor în lupta cu pandemia”, a spus președintele moldovean.
România va acorda Republicii Moldova un ajutorumanitar de aproximativ 11 milioane de lei. Este vorba despre materiale sanitare care vor fi trimise zilele următoare vecinilor de peste Prut în contextul Pandemiei de coronavirus. Anunțul a fost făcut, miiercuri, de premierul Florin Cîțu, la finalul ședinței de Guvern.
România va acorda Republicii Moldova un ajutor umanitar de aproximativ 11 milioane de lei, constând în echipamente de protecție sanitară
„Aş vrea să fac un anunţ despre sprijinul pe care îl acordăm autorităţilor din Republica Moldova, în efortul de combatere a pandemieiCOVID-19. Ştiţi foarte bine că urmare a vizitei preşedintelui României în Republica Moldova şi a activării mecanismului european de protecţie civilă, în data de 4 februarie 2021, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern cu titlul gratuit pentru autorităţile din Republica Moldova. Delegaţia României participantă la misiune va fi formată din reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, din 8 persoane, iar transportul se va asigura în perioada 11-13 februarie”, a spus prim-ministrul.
Ajutorul umanitar va consta în ”echipamente de protecţie medicală, respectiv 1,5 milioane măşti chirurgicale, 100.000 măştii FFP 3, 100.000 de combinezoane, 100.000 de mănuşi nesterile”, a mai precizat Florin Cîțu.