Maia Sandu în audiență la Papa Leon. Turneu diplomatic înaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie

Maia Sandu în audiență la Papa Leon. Turneu diplomatic înaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie
Maia Sandu în audiență la Papa Leon Sursa foto: Facebook

Maia Sandu, președinte al Republicii Moldova, a fost primită într-o audiență, la Vatican, de Papa Leon al XVI-lea. Șefa statului de peste Prut se află într-un turneu diplomatic înainte de alegerile parlamentare din 28 septembrie.

Maia Sandu în audiență la Papa Leon al XVI-lea

Preşedinta Republicii Moldova a fost primită în audienţă de Papa Leon al XIV-lea, la Vatican. Ea a fost însoțită de mama și sora ei, dar și de consiliera pe politică externă şi afaceri europene, Olga Roşca. Maia Sandu a vorbit despre întâlnirea cu Suveranul Pontif într-o postare pe contul oficial de Facebook.

„Astăzi am avut onoarea să mă întâlnesc cu Papa Leon al XIV-lea. Am vorbit despre pace, despre credinţa care ne ţine împreună şi despre drumul ţării noastre spre o viaţă mai bună”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

Lidera Moldovei a relatat, în postare, că i-a vorbit Papei despre bunătatea şi generozitatea moldovenilor. Aceștia i-au primit pe refugiaţii ucraineni, fugiți de război și le-a oferit tot sprijinul de care au avut nevoie. Totodată, i-a vorbit Suveranului Pontif despre ataşamentul locuitorilor țării sale faţă de valorile creştine

„Am vorbit şi despre cum, cu un război la hotar, am ştiut să arătăm compasiune şi solidaritate. Aşa am devenit cunoscuţi ca o ţară mică, cu inima mare. Credinţa şi omenia ţin neamul nostru rezistent şi demn”, a scris Maia Sandu.

Mesajul Papei pentru moldoveni

Maia Sandu a făcut referire la perioada în care Moldova s-a aflat sub ocupație sovietică, iar oamenii au reușit să-și păstreze credința chiar și atunci când au fost prigoniți de regimul de la Moscova. În acest context, președinta Moldovei, a arătat că Papa i-a transmis un mesaj optimist. Leon al XVI-lea a asigurat-o că este văzută și a auzită în lume.

„Sanctitatea Sa m-a asigurat că Moldova este văzută, că Moldova este auzită. Cu voia lui Dumnezeu şi prin munca noastră, ne vom croi un viitor în demnitate şi pace, în marea familie europeană”, a transmis Maia Sandu.

Vaticanul a transmis, la rândul său, că discuţiile au fost „cordiale” și a exprimat „satisfacţia pentru relaţiile bilaterale pozitive existente” şi dorinţa ca acestea să fie cât mai strânse.

Maia Sandu, întrevedere Cardinalul Secretar de Stat

În contextul vizitei pe care a întreprins-o la Vatican, la Sfântul Scaun, președinta Republici Moldova a avut o întrevedere și cu Cardinalul Secretar de Stat, Pietro Parolin. Ea a precizat că discuțiile cu acesta s-au concentrat pe dorința Moldovei de a promova pacea, stabilitatea și securitatea în regiune.

„Discuţiile s-au concentrat pe eforturile ţării noastre de a promova pacea, stabilitatea şi securitatea regională”, se arată într-un comunicat emis de Președinția Republicii Moldova.

Trebuie spus că Maia Sandu se află în aceste zile într-un turneu diplomatic european, înainte de alegerile parlamentare programate la finalul lunii septembrie. Scrutinul programat pe 28 septembrie este considerat crucial pentru continuarea parcursului spre aderarea la Uniunea Europeană.

Marţi, Maia Sandu a susținut un discurs în Parlamentul European, în contextul votului dat pentru accelerarea aderării Moldovei la UE. Miercuri președinta Moldovei a avut o întrevedere cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, dar şi cu preşedintele Senatului italian.

Președintele Moldovei cere susținerea UE

Discursul susținut de Maia Sandu în Parlamentul European a fost programat în contextul pregătirilor pentru alegerile din 28 septembrie, din Republica Moldova. Acestea sunt considerate foarte importante pentru consolidarea democrației și pentru parcursul european al țării. Ea a explicat că scopul Kremlinului este de a destabiliza Moldova și de a o transforma într-o platformă de unde să fie lansate atacuri hibride împotriva UE.

„Depinde de noi dacă aceste presiuni vor reuși să ne oprească sau, dimpotrivă, ne vor face mai uniți și mai hotărâți. Anul trecut, am arătat lumii întregi că putem sta drepți, prin vot, în fața unor forțe mult mai mari. Acum trebuie să facem pasul decisiv: să alegem un Parlament care să ducă Moldova în Uniunea Europeană. Aceasta este responsabilitatea noastră. Viitorul Moldovei depinde de curajul și unitatea cu care vom merge la vot”, a spus Sandu.

Totodată, a vorbit și despre sprijinul pe care Moldova îl primește de la Uniunea Europeană, în condițiile cooperării regionale. Maia Sandu a cerut o reacție europeană coordonată și mai eficientă împotriva agresiunilor hibride. Moldova și întreaga regiune poate deveni un „laborator” prin care Rusia va încerca să-și exercite influența asupra lumii occidentale.

„Moldova nu este singură în apărarea democrației. Uniunea Europeană a fost alături de noi – financiar, tehnic și politic. Iar pentru asta suntem profund recunoscători. Această solidaritate ne întărește capacitatea de a proteja democrația acasă, dar ne permite și să contribuim la securitatea comună a Europei.”