Marcel Ciolacu, după întrevederea cu preşedinta Parlamentului European: „Acesta este mesajul transmis, astăzi, la Bruxelles”. Ce obiective a anunțat premierul României după întâlnirea cu Roberta Metsola

Marcel Ciolacu, după întrevederea cu preşedinta Parlamentului European: Acesta este mesajul transmis, astăzi, la Bruxelles. Ce obiective a anunțat premierul României după întâlnirea cu Roberta Metsola
Sursa fotoȘ Facebook / @Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a avut, luni, o întrevedere cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Marcel Ciolacu a precizat, printre altele, că un obiectiv comun este susținerea unui buget european ambițios pentru perioada post 2025.

„Am decis să lucrăm în continuare împreună pentru o Europă mai puternică și dezvoltată”

De asemenea, premierul a mai menționat că se vor menține politicile de coeziune și agricole pentru a ajuta fermierii să treacă peste toate problemele.

“Solidaritate, coerență și acțiune în interesul cetățenilor și economiilor noastre. Acesta este mesajul transmis astăzi la Bruxelles, la prima întrevedere avută cu doamna Roberta Metsola după reconfirmarea sa în funcția de președintă a Parlamentului European.

Avem ca obiectiv comun: susținerea unui buget european ambițios pentru perioada post 2025. Este nevoie de un sprijin puternic pentru competitivitatea Uniunii Europene, dar și pentru convergența internă pentru a diminua decalajele dintre regiuni și grupuri sociale. Vom menține rolul major al politicilor de coeziune și agricole pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă, iar fermierii noștri să se bucure de susținere.

I-am mulțumit doamnei Metsola pentru sprijinul constant pe care l-a acordat României în special în ceea ce privește aderarea deplină a țării noastre la Spațiul Schengen, obiectiv fundamental pentru țara noastră. Și am decis să lucrăm în continuare împreună pentru o Europă mai puternică și dezvoltată!”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook, după întâlnirea cu Metsola.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:57 - Elena Lasconi cere susținerea primarilor PSD și PNL: „Îmi doresc foarte mult să pună în mișcare mașinăria de partid. Toată lumea trebuie să fie în stradă, să mobilizeze oamenii. E foarte important să reușim duminică să scăpăm de pericolul Rusiei” (VIDEO)
13:56 - Costurile la care statul se împrumută s-au mărit deja și în curând vor crește și ratele, în urma rezultatelor de până acum de la alegeri
13:42 - Cristina Trăilă, despre susținerea Elenei Lasconi: „Eu personal nu vreau să trăiesc a doua Ialta”
13:30 - Copiii fac tot mai des șoc anafilactic de la lapte, ouă, alune, pește, soia, grâu. Ce să facem în caz de urgență
13:29 - Elena Lasconi, după întâlnirea cu mediul de afaceri: Îmi doresc o Românie în care oamenii să câștige mai mulți bani și în care să se creeze mai multe locuri de muncă bine plătite, o economie prosperă. Calea este Vestul (VIDEO)
13:16 - Radu Miruță: Bursa de Valori a picat după declarațiile lui Călin Georgescu / Rusia n-are un fond de investiții pentru țările pe care le ia sub pulpana paltonului (VIDEO)
13:09 - Trump invocă grațierea lui Hunter Biden în cererea de respingere a unui dosar în care este cercetat
13:09 - Soldații germani ar putea fi trimiși în Ucraina, anunță ministrul de externe de la Berlin
12:54 - Florian Bodog, condamnat pentru abuz în serviciu. Pedeapsa primită de fostul ministru al Sănătății la Curtea Supremă
12:51 - Senatorul PSD Bogdan Matei o va vota pe Elena Lasconi: „Probabil că răspunsul meu poate să facă și rău candidatului” (VIDEO)