Oficiul Național de Statistică din Marea Britanie a publicat o statistic anuală privind veniturile britanicilor, informează The Independent. Informațiile arată că aceștia câștigă mai bine decât în orice alt an de la debutul crizei financiare, dar sunt mai prost plătiți decât în 2003.
Femeile încă mai câștigă, în medie, cu 100 de lire sterline mai puțin decât bărbații, iar cei din sectorul public sunt mult mai bine plătiți decât cei din sectorul privat.
Cei mai bine plătiți salariați sunt cei din City-ul londonez, câștigurile lor ajungând la 921 de lire sterline pe săptămână. Asta însemnă aproape de două ori și jumătate mai mult decât cel mai mic salariu mediu din UK, care este de 389 de lire în Derbyshire.
Printre cei mai bine plătiți britanici sunt piloții, cei care muncesc în justiție, în sistemul educațional și cel sanitar. De asemenea, bine plătiți sunt controlorii de trafic aerian, directorii din IT, directorii de vânzări și din marketing, brokerii.
| 1 | Pilots and aircraft engineers | £1,800.90 |
| 2 | Chief executives | £1,580.70 |
| 3 | Air traffic controllers | £1,500.80 |
| 4 | Marketing and sales directors | £1,341.70 |
| 5 | Lawyers | £1,293.60 |
| 6 | Advertising and PR directors | £1,253.10 |
| 7 | IT directors | £1,251.60 |
| 8 | Doctors | £1,192.80 |
| 9 | Financial managers | £1,169.00 |
| 10 | Senior police officers | £1,153.30 |
| 11 | Brokers | £1,149.90 |
| 12 | Senior protective services officers | £1,076.80 |
| 13 | Financial institution managers | £1,034.90 |
| 14 | Senior teachers | £1,002.90 |
Sursa: independent.co.uk
Pe de altă parte, cei mai prost plătiți sunt ospătarii, cei care se ocupă de curățenie, barmanii sau casierii. De altfel, acestea sunt și joburi care nu oferă siguranță sau beneficii pe termen lung.
| 1 | Waiters | £266.40 |
| 2 | Theme park attendants | £273.30 |
| 3 | Bar staff | £274.00 |
| 4 | Hairdressers | £274.10 |
| 5 | Dry cleaners | £275.40 |
| 6 | Kitchen assistants | £280.00 |
| 7 | Cashiers | £282.00 |
| 8 | Carers | £285.50 |
| 9 | Lollypop lady | £286.50 |
| 10 | Cleaners | £290.40 |
Sursa: independent.co.uk