Guvernul Regatului Unit a publicat o listă cu 31 de meserii considerate esențiale pentru viitorul țării. Cei care se pregătesc și practică aceste profesii, considerate de interes strategic sunt plătiți și mai bine.
Mai multe meserii sunt considerate esențiale pentru viitorul economic și energetic al Marii Britanii. Din acest motiv, Guvernul Regatului Unit a decis să-i impulsioneze pe cei care vor să le practice. Printre cele mai căutate meserii se numără cele de instalator, tâmplar, electrician, zidar, sudor. Cei care le practică vor fi mai bine plătiți, salariile urmând să crească cu 23%, după cum arată The Sun.
În acest context, Guvernul Regatului Unit oferă oportunitatea foștilor militari să se califice pentru locuri de muncă în sectoarele de interes, în special în cel energetic. Aceștia vor fi îndrumați în special spre instalarea panourilor solare, construcția de turbine eoliene sau operarea centralelor nucleare.
Proiectul guvernamental mai are în vedere inițiative dedicate tinerilor absolvenți, dar și persoanelor care au ieșit din detenție și șomerilor. Ei vor fi susținuți să se integreze pe piața muncii, în domeniul energiei verzi. Potrivit datelor Departamentului pentru Energie (DESNZ), cei care lucrează în domeniul energetic câștigă peste 50.000 de lire sterline anual. Veniturile sunt peste media salarială națională, calculată la 37.000 de lire.
Guvernul Regatului Unit propune și o serie de finanțări guvernamentale pentru cei din industria petrolului și a gazelor naturale. Aceste finanțări care pot ajunge până la 20 de milioane de lire sterline sunt destinate tranziției către sectorul energiei regenerabile.
Conform estimărilor, până în 2030,se preconizează o creștere a numărului de locuri de muncă în industria energiei verzi. Astfel, se așteaptă să fie create până la 860.000 de slujbe noi, dublu, comparativ cu nivelul actual.
Proiectele inițiate de Guvernul Regatului Unit care vizează înființarea de noi locuri de muncă vizează toate regiunile, Anglia, Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord. Majoritatea pozițiilor ce vor fi înființate nu implică diplome de studii universitare, ci calificare în domenii tehnice.
Autoritățile britanice au publicat o listă cu meserii considerate esențiale pentru dezvoltarea sectoarelor cheie ale economiei britanice. Posturile propuse de Guvernul Regatului Unit acoperă o gamă largă de domenii, de la construcții și instalații, până la ingineri specializați și manageri de proiect.
Sunt căutați instalatorii de sisteme de încălzire și ventilație, dulgherii, tâmplarii și montatorii de ferestre. De asemenea, lista cuprinde montatori de pardoseli, faianțari, tencuitori și zidari. Totodată, pe partea tehnică și industrială se caută electricieni, instalatori electrici, sudori, operatori în prelucrarea metalelor, dar și specialiști în telecomunicații și electronică.
De asemenea, se caută ingineri mecanici, electroniști, dar și manageri de proiect, inspectori și tehnicieni sau experți în topografie. Lista completă cu ofertele de muncă și salarii poate fi consultată pe site-ul gov.uk.