Mai multe prostituate care provin din ţări est-europene, preponderent din România, vor contesta notificările de deportare primite de la autorităţile britanice pentru practicarea prostituţiei, informează B1 TV. În Marea Britanie, prostituţia în regim liber-profesionist este legală, iar femeile susţin că servicile sexuale practicate de ele nu sunt interzise de lege.
După ce mai multe prostituate din ţări est-europene au primit avertismente de deportare, femeile au anunţat că vor ataca deciziile pe cale legală, întrucât lucrează în regim de liber profesionist, fapt permis de legislaţia britanică. Femeile sunt sprijinite în demersurile lor de Colectivul Englez al Prostituatelor, o organizaţie sindicală a lucrătoarelor din industria sexului, care au precizat că "toate femeile vizate sunt de fapt mame care au intrat în industria sexuale deoarece salariile din alte domenii erau prea mici pentru a-şi hrăni şi îmbrăca copii sau fiindcă se confruntau cu discriminare din partea angajatorilor".
Marea Britanie: Prostituatele românce vor ataca în instanță decizia de deportare
#DIRECT_ONE_hmit3n#
Deşi prostituţia este legală, multe dintre activităţile asociate cu industria sexului, precum deţinerea unui bordel sau proxenetismul, sunt interzise. Astfel, unele dintre femei au fost arestate în urma unor razii ale poliţiei britanice împotriva reţelelor de traficanţi de carne vie.
Iniţiativa de deportare a prostituatelor face parte din „Operaţiunea Nexus", o acţiune comună a poliţiei din Marea Britanie şi birourilor de imigraţie care vizează deportarea imigranţilor suspectaţi de comiterea de infracţiuni pe teritoriul Regatului Unit. Ziarul britanic "The Guardian" notează că prostituatele vizate de Operaţiunea Nexus sunt „în majoritate românce", însă nu menţionează un număr sau o proporţie a cazurilor. Mii de imigranţi au fost deportaţi din Marea Britanie în cadrul "Operaţiunii Nexus", începută în 2012.