Maria Zaharova: Cine i-a lăsat pe moldoveni în întuneric și frig? Rusia? Noi am ajutat Republica Moldova! Ce a făcut Maia Sandu pentru cetățenii săi?

Maria Zaharova: Cine i-a lăsat pe moldoveni în întuneric și frig? Rusia? Noi am ajutat Republica Moldova! Ce a făcut Maia Sandu pentru cetățenii săi?
Foto: Hepta - Sputnik

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a acuzat-o pe Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, că nu a făcut nimic pentru cetăţenii săi. Ea a mai spus că autorităţile moldovene propagă rusofobia, deși Rusia nu a făcut decât să ajute Chișinăul.

Amintim că Republica Moldova se confruntă cu o profundă criză energetică din cauza șantajului rusesc. Mai mult, țara a trecut și prin masive pene de curent din cauza bombardamentelor rusești asupra Ucrainei.

În ultima vreme au avut loc mai multe proteste la Chișinău împotriva guvernării, despre care Maia Sandu a spus că nu e exclus să fie orchestrate de la Moscova, pentru a destabiliza țara.

Maria Zaharova, atac la Maia Sandu

„Cine a lăsat cetățenii R. Moldova în întuneric și frig, Rusia? Atâția ani i-am ajutat, livrându-le și asigurându-i cu tot ce este posibil, primind cetățeni moldoveni, oferindu-le de lucru. Aceasta a fost o investiție în economia R. Moldovei în toți acești 30 de ani. Ce, cetățeanca României Maia Sandu nu știe asta? Ce-a făcut ea pentru poporul ei? Și ce face actuala conducere, care deține cetățenia unui alt stat, nimeni nu înțelege. Această stare a lucrurilor provoacă regrete.

La fel, noi vedem că tentativele de a băga în conștiința prietenosului popor moldovenesc imaginea de agresor a Rusiei nu funcționează. Oamenii au văzut cum Rusia a rezistat de una singură, formând un stat nou. Și, în ciuda tuturor acestor greutăți, am ajutat R. Moldova și cetățenii săi. Poporul R. Moldova știe și ține minte acest lucru și sunt sigură că nimeni nu va uita”, a declarat Zaharova, potrivit deschide.md.

Zaharova acuză autoritățile de la Chișinău de cenzură

Ea a mai acuzat Chișinăul că propagă rusofobia și Occidentul că se folosește de autoritățile moldovene ca „să bage țara într-o campanie antirusească”.

Maria Zaharova a mai susținut că în Republica Moldova e copiat modelul din Ucraina în care oameni cu părerile incomode nu sunt lăsați să vorbească, rusofobia e „arzătoare” și sunt promovate legăturile cu NATO.

„Noi am atras atenția și anterior la încălcarea drepturilor mass-mediei din Moldova, unde până în prezent este interzisă transmiterea buletinelor de știri rusești. (…) Sunt lăsate doar posturile TV care propagandă activ rusofobia, iar cele care echivalau acest fenomen anomal sunt distruse”, a mai declarat oficialul rus.

Zaharova a mai afirmat că actuala guvernare de la Chișinău e „temporară și finanțată din bani străini” și nu face decât să dea vina pe Rusia pentru toate relele.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`