Marile stațiuni din Bulgaria sunt goale, în mare parte din cauza războiului din Ucraina: „Parcă ar fi căzut o bombă”

Marile stațiuni din Bulgaria sunt goale, în mare parte din cauza războiului din Ucraina: „Parcă ar fi căzut o bombă”
Sursa foto: Profimedia

Mijlocul lunii iunie a trecut deja, iar în Sunny Beach și la Nisipurile de Aur majoritatea hotelurilor sunt goale. În stațiunile mai mici de pe litoral, care se bazează în principal pe turiștii bulgari, se înregistrează de asemenea un început de sezon slab.

Presa scrie că din cauza războiului din Ucraina germanii nu mai merg în Bulgaria, iar turiștii locali preferă țările mai ieftine

Cea mai mare stațiune de pe litoralul bulgăresc, Sunny Beach, este aproape goală la jumătatea lunii iunie. „Parcă ar fi căzut o bombă. În momentul de față sunt pline doar câteva hoteluri de categorie superioară din stațiune”, a menționat, pentru Travel News, Elena Ivanova, vicepreședinte al Sindicatului Proprietarilor din Sunny Beach, care deține complexul Imperial Resort.

„Sezonul a început extrem de slab. Înainte de pandemie, pe vremea asta, era deja plin de turiști. În acest moment, doar aproximativ 10 hoteluri sunt pline, iar în rest gradul de ocupare este de sub 10%”, a explicat și hotelierul Veselin Nalbantov, vicepreședintele Asociației Bulgare pentru Hoteluri și Restaurante.

Industria ospitalității din Sunny Beach are de suferit mai ales din cauza absenței turiștilor germani, care înainte de pandemia de COVID erau cei mai numeroși oaspeți străini de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre. În această vară, numărul lor este de așteptat să nu depășească 50% comparativ cu anul 2019, an de dinainte de COVID, când Bulgaria a fost vizitată de peste 700.000 de germani.

Potrivit acestora, există două motive principale pentru care turiștii germani nu mai merg în Bulgaria la mare. Pe de o parte, le este frică să meargă pe litoralul bulgăresc al Mării Negre din cauza apropierii de războiul din Ucraina și lipsei de siguranță în acestă situație.

Pe de altă parte, Germania a intrat în stagnare economică, inflația acolo rămâne ridicată și mulți germani nu mai aleg o vacanță la mare.

Această scădere a pieței germane a fost evidentă de acum câteva luni, când nu s-au rezervat suficiente zboruri charter de pe aeroporturile germane către cele din Burgas și Varna.